9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriUE oferă burse tinerilor masteranzi sau doctoranzi

UE oferă burse tinerilor masteranzi sau doctoranzi

Doctoranzii centrului academic craiovean au motive de bucurie: Uniunea Europeană acordă sprijin nerambursabil universităţilor, în vederea obţinerii de burse pentru finanţarea proiectelor de cercetare şi nu numai. Centrul universitar craiovean, graţie reprezentanţilor Facultăţii de Drept şi Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, a reuşit să obţină bani europeni pentru 60 de tineri.

Doctoranzii vor putea primi bani europeni pentru finanţarea programelor de cercetare datorită unei iniţiative a Ministerului Educaţiei. Lansarea cererii de propuneri de proiecte de tip strategic „Burse doctorale“ a avut loc în această săptămână, la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Potrivit Ministerului Educaţiei, cererea de propuneri de proiecte se adresează studenţilor doctoranzi şi vizează, în principal, finanţarea burselor doctorale. Sprijinul financiar va fi direcţionat doar către doctoranzii şi domeniile doctorale care corespund sectoarelor de cercetare prioritare ale Strategiei Naţionale pentru Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, respectiv: tehnologiile societăţii informaţionale, energie, mediu, sănătate, agricultură, securitatea şi siguranţa alimentelor, biotehnologii, materiale, produse şi procese inovative, spaţiu şi securitate şi cercetări socio-economice şi umaniste.
Valoarea minimă a unui proiect care poate primi finanţare va fi de 500.000 de euro, iar cea maximă, de 5.000.000 de euro, în total fiind alocate 30 de milioane de euro din fonduri europene.

Universitatea din Craiova a câştigat 60 de burse destinate cercetării

Pentru 60 de asistenţi universitari, lectori şi conferenţiari de la facultăţile Universităţii din Craiova, obţinerea de bani europeni pentru cercetare nu este însă o noutate. Meritul aparţine unei echipe de profesionişti din cadrul Facultăţii de Drept şi Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din centrul universitar craiovean. Din cele 80 de burse postodoctorale câştigate, 60 au fost obţinute de tinerii universităţii noastre, iar restul, de Facultatea de Drept din Bucureşti şi Sibiu. Din cele menţionate de reprezentanţii Facultăţii de Drept craiovene, la cei 4.000 de lei lunar se pot adăuga sume importante pentru aceia care vor pleca la stagii în străinătate. De la Facultatea de Drept din Craiova, 20 de asistenţi universitari, lectori şi conferenţiari vor beneficia de o bursă europeană. Datorită acestor burse câştigate de tinerii noştri, veniturile lunare ale cercetătorilor craioveni vor fi mai mari decât ale profesorilor universitari. Un preparator are salariul de 1.150 de lei, salariul de bază la facultate. Un lector universitar, după şapte ani de cercetare, şapte ani de activitate în cadrul Facultăţii de Drept, are aproximativ 1.400 de lei.
Bursele europene oferă şi alte avantaje: stagii de pregătire în străinătate şi decontarea acestor deplasări.

Puteţi solicita bani şi pe alte domenii decât cercetarea

Există şi finanţări acordate pe alte domenii, nu neapărat în cercetare, pentru care puteţi solicita sume importante. Domeniul Major de Intervenţie (DMI) 1.5 Programe doctorale şi postdoctorale în sprijinul cercetării din cadrul POSDRU a fost foarte căutat şi accesat în ultimii ani. Proiectele depuse până în prezent au înregistrat cea mai mare rată de succes (ponderea proiectelor selectate pentru finanţare raportată la numărul de proiecte depuse), de 70%. O nouă linie de finanţare pe acest DMI a fost lansată în urmă cu doar două săptămâni. Tot la jumătatea lunii august, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sec­torial Dezvoltarea Resur­se­lor Umane (AMPOSDRU) a lansat, în gestiunea Organismului In­termediar din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Tineretului şi Sportului (MECTS), o nouă linie de finanţare pe DMI 1.5. Ea va fi deschisă până la mijlocul acestei luni, iar procesul de contrac­tare se va desfăşura în octombrie. Va­loarea totală a fondurilor alocate este de 125.649.000 de lei.
În cadrul acestei cereri de pro­iecte strategice, implementate la ni­vel naţional, multiregional sau sectorial, Fondul Social European va acorda sprijin financiar doar pentru stu­diile universitare de doctorat. Valoa­rea totală a unui proiect trebuie să se încadreze între minimum 2.186.900 de lei (echivalentul în lei a 500.000 de euro) şi maximum 21.869.000 de lei (echivalentul în lei a 5.000.000 de euro). Printre domeniile de cercetare vizate cu prioritate se numără tehnologiile societăţii informaţio­nale, energie, mediu, sănătate, agricultură, securitatea şi siguranţa alimentelor, biotehnologii, materiale, produse şi procese inovative, spaţiu şi securitate, dar şi cercetări socio-economice şi umaniste.

Dezvoltarea partene-riatelor, un obiectiv important

Vor fi promovate, cu precădere, proiectele care vizează crearea de reţele şi partene­riate la nivel naţional şi european, în vederea orientării către piaţa muncii a viitorilor deţinători ai titlului de doctor. Unul dintre avantajele dezvoltării acestor reţele va fi con­solida­rea legăturilor dintre învăţământul superior, domeniul de cercetare şi mediul de afaceri actual. Proiectele depuse vor obţine punctaj suplimentar la eva­luarea cererii de finanţare dacă vor pune accent pe promovarea pro­iectelor în parteneriat, inclusiv prin cooperare transnaţională la nivelul Uniunii Europene. Puteţi obţine puncte în plus dacă veţi depune un proiect care dezvoltă abordarea interdis­ciplinară în cercetarea derulată în pro­gramele doctorale, cele care contri­buie la îmbunătăţirea formării ini­ţia­le a cercetătorilor, prin facilitarea accesului la resurse europene de formare şi cercetare, precum şi proiec­te­le în care se va pune accent pe orientarea către piaţa muncii, încercând astfel reducerea şomajului.
Doctoranzii vor primi sprijin financiar sub formă de burse, vor avea asigurate condiţiile de participare la programe doctorale în Ro­mânia, pe parcursul programului doctoral, precum şi un stagiu de stu­dii/cercetare/mobilitate academică, de maximum opt luni, într-o universitate sau centru de cercetare din Uniunea Europeană. Cuantumul lunar al bursei nu va depăşi 2.200 de lei pe lună pentru fie­care doctorand, iar în cazul bursei în străinătate (pe perioada mo­bi­li­tă­ţii), suma acordată nu va depăşi echi­valentul a 4.200 de lei pe lună, fiind acoperite cheltuielile de cazare, ma­să, transport extern şi transport in­tern în ţara de destinaţie.
Pentru a fi declaraţi eligibili în cadrul a­cestei cereri de proiecte, doctoran­zii trebuie să fie înmatriculaţi în pri­mul an la instituţiile care au calita­tea de beneficiar sau partener na­ţio­nal în proiect – instituţii de învăţă­mânt superior sau institute de cerce­tare care pot organiza, în conformitate cu cadrul legal în vigoare, studii universitare de doctorat. Un aspect foarte important care trebuie luat în calcul este faptul că întreruperea ciclului de doctorat de către doctorand sau de către insti­tuţia organizatoare, prin exma­tri­cu­la­re, va duce la încetarea finanţării doc­torandului în cauză, care va trebui să returneze către autoritatea con­tractantă cuantumul bursei plă­ti­te până la momentul respectiv.

Finanţarea activităţii de cercetare-dezvoltare în România este la pământ

La nivelul Uniunii Europene, în anul 2008, cercetarea a consumat echivalentul a 1,9% din PIB, ceea ce înseamnă 238 de miliarde de euro. În SUA s-au cheltuit echivalentul a 275 de miliarde de euro, iar în Japonia, 110 miliarde de euro. În acelaşi an, România (atât guvernul, cât şi mediul privat) a alocat cercetării 0,6% din PIB sau 800 de milioane de euro, ţara noastră situându-se din nou pe unul dintre ultimele locuri în UE, înaintea Bulgariei şi Slovaciei. Din cele 800 de milioane de euro, 70% au fost investite de guvern, 23,3% – de sectorul de business, iar restul, de organizaţiile nonprofit şi universităţi. Conform datelor publicate de Asociaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, în 2008, România a depus 1.031 de cereri de brevetare a unor invenţii, cifră în creştere comparativ cu anii anteriori, însă în scădere dramatică faţă de sfârşitul anilor ‘80, când cifra anuală era de 5-6.000. În ceea ce priveşte numărul invenţiilor brevetate, acesta a fost de 689 în 2008, în timp ce în 1922 România a reuşit brevetarea a 1.508 invenţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII