11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Omerta transpartinică

11 miliarde de lei reprezintă miza unei investigaţii jurnalistice începute de colega mea Claudia Pîrvoiu. În jurul acestor bani care lipsesc din Fondul Naţional de Dezvoltare s-a ţesut o tăcere de mormânt. Investigaţia arată că banii, care ar fi trebuit să meargă spre investiţii, s-au evaporat în deficitul bugetar. Sunt cel puţin patru guverne care au gestionat Fondul (Tăriceanu 1, Tăriceanu 2, Boc 1 şi Boc 2). Şi nimeni nu vorbeşte. Toată clasa politică – altfel guralivă pe teme secundare – s-a unit într-o omerta desăvârşită.
Nu aţi auzit decât doi oameni vorbind despre evaporarea banilor: Traian Băsescu şi, paradoxal, Emil Boc – în intervenţii de la începutul lui 2009. Când vina era pasată la Călin Popescu Tăriceanu. Între timp, şi cei doi au tăcut, iar tema a murit.
Nici un politician nu a avut interesul să reia subiectul, deşi are un potenţial uriaş.
Când am început investigaţia, aproape nici o sursă nu a vrut să discute despre subiect. Era o situaţie inedită, pentru că – în mod normal – politicienii din opoziţie sunt dornici să discute despre un subiect care ar aduce daune de imagine Puterii. De data asta, toţi politicienii s-au ferit.
Cu cât investigaţia înainta, cu atât rezistenţa politicienilor creştea. Se contura o coaliţie a tăcerii, indiferent de partid, care ne întărea impresia iniţială: cele 11 miliarde de lei (mai puţin aproximativ 700 de milioane) au servit interesele tuturor partidelor care s-au perindat în cele patru guverne enunţate. Or, aici e vorba despre toate cele cinci partide parlamentare: PD-L, PSD, PC, PNL şi UDMR.
Surse din lumea finanţelor susţin că destinaţia reală a banilor are iz penal. O spune şi Curtea de Conturi. Deocamdată, informaţiile sunt blocate în hăţişul birocratic. Ele vor ieşi la iveală, pentru că e vorba despre una dintre cele mai mari sume „rătacite“ de Stat.
Până atunci însă, e evident că omerta, legea tăcerii, funcţionează perfect indiferent de culoarea politică. Ultimul exemplu e cel al unui înalt demnitar. Într-o întâlnire publică, pe agenda sa, subiectul Fondului Naţional de Dezvoltare era trecut cu o sintagma clară: DE EVITAT.

Cristian PANTAZI HotNews.ro

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII