16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPregătiri pentru disponibilizări

Pregătiri pentru disponibilizări

Proiectul de lege privind reducerile de personal din administraţia publică locală le dă fiori reci angajaţilor de la primăriile din Gorj, iar unii edili spun că mai bine îşi depun mandatele decât să fie puşi în situaţia de a-şi da afară subalternii.
Primarii comunelor gorjene sunt nemulţumiţi de proiectul de lege referitor la reducerile de angajaţi din administraţia publică locală şi nici nu vor să audă de faptul că, dacă legea va fi aprobată, va trebui să îşi dea afară subalternii. Conform prevederilor din proiectul de lege, aproape că nu va exista primărie din Gorj unde să nu fie făcute disponibilizări, după ce actul normativ va intra în vigoare. Subprefectul de Gorj, Marcel Romanescu, a declarat că edilii nu vor avea cum să ocolească viitoarea lege, întrucât dispoziţiile acesteia vor fi foarte clare: „Proiectul respectiv de lege prevede reducerea numărului de posturi, în funcţie de numărul de  locuitori de la nivelul fiecărei localităţi. Adică zece posturi la comunele cu o populaţie de până la 1.500 de locuitori, 12 posturi în cele cu populaţie între 1.500 şi 3.000 de locuitori, 14 posturi în localităţile cu 3.000 până la 5.000 de oameni, 16 posturi în cele cu 5.000-10.000 de locuitori şi 24 de posturi în cele unde numărul cetăţenilor se situează între 10.000 şi 20.000. În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean Gorj, conform legii, numărul de posturi va fi de 130, întrucât judeţul se încadrează la nivelul de populaţie 350.000-500.000 de locuitori“, a menţionat Marcel Romanescu, subprefect de Gorj.

Edilul din Cătunele vrea să plece de la primărie

Primarul din localitatea gorjeană Cătunele, Florinel Ţuilă, a declarat că mai bine îşi va depune mandatul decât să îşi lase pe drumuri o parte dintre salariaţi: „Nu este posibil aşa ceva! Fiecare se organizează aşa cum ştie mai bine. Nu este normal să îmi stabilească altcineva numărul de salariaţi de care am nevoie. Dacă vine unul şi spune că el va face treabă cu doi salariaţi, atunci să facă el, dar eu nu fac. Să fie foarte clar! O să renunţ la banii de la guvern, dar şi eu o să fac propagandă invers guvernului. Să îşi vadă ei de treabă la Bucureşti, unde au salarii de miliarde! Eu trebuie să dau afară oameni cu salariul de şapte-opt milioane de lei vechi, să îi las pe drumuri. Plec eu şi nu dau afară pe nimeni! Eu nu dau afară şase oameni că vrea guvernul. Ei să îşi vadă de treaba lor. Ce să fac acum: să dau afară femeia de serviciu şi paznicul de noapte şi patru oameni de la Cultură? Asta e economie?“, a declarat Florinel Ţuilă, primarul comunei Cătunele.

Trebuie să renunţe la 13 angajaţi

Edilul-şef din Licurici, Liviu Drăgulescu, va fi pus în situaţia de a concedia 13 angajaţi ai primăriei. În prezent, în instituţie lucrează 25 de persoane, deşi populaţia comunei este de 2.700 de locuitori. Potrivit noului proiect de lege, primarul va trebui să rămână doar cu 12 subalterni: „La ora actuală, am 25 de oameni cu totul. Populaţia este de 2.700 de locuitori şi mă încadrez la 12 salariaţi. Din angajaţii actuali, cinci sunt paznici. Nu ştiu cum să fac să dau afară 13 oameni! Când am venit eu la primărie, am găsit 30 de salariaţi şi am mai dat afară cinci“, a menţionat primarul din Licurici.
La Primăria Prigoria, patru angajaţi au posturile ameninţate, iar primarul Emil Răgman este de părere că autorităţile locale ar trebui să îşi stabilească singure numărul de angajaţi, în funcţie de nevoi şi de bugetul pe care îl au la dispoziţie: „Din punctul meu de vedere, numărul angajaţilor trebuie fixat în funcţie de situaţiile specifice de la nivelul fiecărei comune, dar şi de buget. De aceea vorbim de descentralizare. Unde e lege nu e tocmeală, dar nici nu vreau să mă gândesc la concedieri“, a afirmat Emil Răgman.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

11 COMENTARII