20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriContabilii s-au săturat de schimbarea legilor

Contabilii s-au săturat de schimbarea legilor

Dificultăţile meseriei de expert contabil sau contabil autorizat constau în modificările prea rapide ale legislaţiei, spun oamenii „de cifre“, reuniţi ieri la CECCAR Dolj, cu ocazia „Zilei Naţionale a Contabilului Român“.

Contabilii craioveni au un singur of în meseria lor: schimbarea rapidă a legislaţiei face lor munca anevoioasă şi viaţa grea firmelor pentru care lucrează. Aceasta este opinia mai multor specialişti în contabilitate şi fiscalitate din Craiova. Peste 100 de experţi contabili, auditori, contabili autorizaţi, cadre universitare, autorităţi locale şi alţi specialişti în fiscalitate s-au întâlnit ieri la sediul Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), filiala Dolj, de „Ziua Naţională a Contabilului Român“. Preşedintele Filialei doljene a CECCAR, Valeriu Brabete, a spus, cu acest prilej, că „rolul profesiei contabile este legat de protejarea interesului public (…). Profesia nu e deloc uşoară şi este destinată oamenilor activi şi inteligenţi“. Directorul coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, Eugen Călinoiu, i-a invitat pe experţii contabili la mai multe întâlniri cu autorităţile pentru a dezbate problemele întâmpinate în aplicarea lor. Cadrele universitare şi auditorii prezenţi la eveniment au arătat că meseria de contabil şi de expert în domeniul contabilităţii este importantă pentru orice firmă, indiferent de mărime, pe motiv că bilanţul contabil pe care aceşti oameni şi-l asumă „reprezintă cartea de vizită a oricărei companii“.

„Stabilitatea legislaţiei fiscale este necesară!“

Experţii contabili dezaprobă schimbarea repetată a legislaţiei de profil, dar atacă şi fiscalitatea ridicată, fapt ce deteriorează şi mai mult activitatea întreprinderilor mici şi mijlocii, şi aşa greu încercate de criză. „Faptul că legislaţia se schimbă de pe o zi pe alta nu aduce nimic bun pentru societăţile comerciale. Stabilitatea legislaţiei fiscale este necesară. În sistemul în care lucrăm noi este foarte greu să le spui angajatorilor că lucrurile se schimbă de la o zi la alta şi că li se impozitează şi bruma de venituri“, a spus Camelia Curcă, expert contabil. Ea mai spune că, dacă Ministerul Finanţelor vrea cu adevărat o schimbare, atunci TVA să se plătească în momentul încasării de către firmă, şi nu la termene. Astfel s-ar debloca multe lucruri în ţară. Încă o persoană cu state vechi în domeniul expertizei contabile, Constantin Preda, confirmă că unele dintre cele mai însemnate greutăţi ale meseriei sunt date de schimbările legislative: „Cea mai mare dificultate este legată de faptul că legislaţia se modifică şi parţial (câte un articol, câte un alineat) şi trebuie să cauţi şi să pui cap la cap fiecare modificare a aceleiaşi legi. Ar trebui toate puse unitar într-un cod, dar într-unul adevărat, nu ca acum, când Codul Fiscal este modificat destul de des“. Mirela Maria, expert contabil, afirmă că principala dificultate este tot legată de modificările repetate ale actelor normative: „Legislaţia este inconsecventă. Codul Fiscal se modifică foarte rapid, iar noile prevederi intră imediat în vigoare“.
Experţii contabili şi auditorii financiari din Craiova care au avut cele mai bune rezultate pe anul 2009 au fost recompensaţi ieri de CECCAR cu diplome de merit. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII