14.2 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriRotaţia personalului APDRP, fără bază legală

Rotaţia personalului APDRP, fără bază legală

Surse din cadrul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) au declarat pentru NewsIn că, printr-o decizie internă, din 13 august, zece experţi din cadrul Serviciului de Verificare Tehnică de la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud-Vest Oltenia Craiova vor fi mutaţi la serviciul 2 Sud-Est Constanţa. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu zece experţi din cadrul Serviciului de Verificare Tehnică de la Centrul de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud-Est Constanţa, care vor fi mutaţi la Iaşi. De asemenea, experţi de la Iaşi vor fi mutaţi la Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 4 Sud-Vest Oltenia Craiova. Mutările de la un centru la altul au în vedere personalul responsabil cu verificarea tehnică a proiectelor pe măsura 322, care vizează renovarea şi dezvoltarea satelor.

Perioada de detaşare este de 120 de zile

Potrivit unui document intern, pe 14 august, AM pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) a cerut directorului general al APDRP, Mihai Gavril Vădan, să renunţe la această decizie. „AM-PNDR informează că decizia unilaterală luată de dumneavoastră cu privire la «rotaţia» personalului de specialitate din cadrul Serviciilor de Verificare Tehnică a Centrelor Regionale pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit încalcă prevederile Manualului de Proceduri 01-02 «Manualul de Procedură pentru evaluarea şi selectarea cererilor de finanţare pentru proiecte de investiţii» aprobat prin Ordinul ministrului nr. 379/11.06.2009 pentru aprobarea instrucţiunilor de lucru şi modificarea Ordinului ministrului nr. 643/2008 pentru aprobarea manualelor de proceduri consolidate ale APDRP şi prevederile Acordului Cadru de Delegare nr.78425/12.02.2009/P60/02.02.2009“, se arată în document.
De asemenea, se menţionează faptul că prevederile articolului 29 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al APDRP aprobat prin Ordinul ministrului nr.123/2009 invocat ca bază legală a deciziei se referă la „repartizarea posturilor pe structura organizatorică de la nivel central şi regional“, şi nu la rotaţia personalului între centrele regionale.
„Considerăm că deplasarea personalului de specialitate dintr-un centru regional în altul nu are motivarea şi baza legală pentru decontarea cheltuielilor aferente şi nici nu conduce la eficientizarea activităţii acestora, mai ales în aceste condiţii de criză economică“, se mai arată în documentul citat.
Contactat duminică de NewsIn pentru a-şi exprima punctul de vedere, directorul general al APDRP, Mihai Vădan, nu a fost de găsit 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU