19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriGeoană renunţă la CSAT

Geoană renunţă la CSAT

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, susţine într-un comunicat de presă emis ieri că se retrage din CSAT pentru că Traian Băsescu „foloseşte Armata Română în scopul politicianist de promovare a PD-L pentru alegerile europarlamentare“ şi cere modificarea înţelegerii cu PD-L.

„Nu admit folosirea imaginii pozitive şi a încrederii populaţiei în Armata Română în scop electoral, partizan. De aceea, am hotărât ca, începând de astăzi, 7 iunie, să mă retrag din funcţia de vicepreşedinte şi membru al CSAT“, scrie Mircea Geoană.
Preşedintele PSD susţine că refuză să legitimeze prin participarea la şedinţele CSAT „acţiunile interne şi internaţionale prin care preşedintele Traian Băsescu utilizează statul român, Armata Română şi diplomaţia română pentru a obţine beneficii politice şi avantaje pentru partidul său“.
„În consecinţă, solicit modificarea protocolului Alianţei de guvernare «Parteneriatul pentru România», în sensul anulării prevederii potrivit căreia preşedintele Senatului este şi vicepreşedinte al CSAT, şi adoptarea tuturor măsurilor legale necesare pentru punerea în practică a acestei decizii. În calitate de preşedinte al PSD, afirm că «Parteneriatul pentru România», al cărui rost este să asigure României o guvernare stabilă şi puternică într-o perioadă de criză financiară şi recesiune economică, rămâne în vigoare cu toate prevederile sale, mai puţin cea referitoare la funcţia de vicepreşedinte al CSAT“, se precizează în comunicatul de presă transmis de liderul PSD, Mircea Geoană.
Liderii PSD şi PD-L au stabilit la parafarea Parteneriatului pentru România, la solicitarea lui Mircea Geoană, ca preşedintele Senatului – funcţie pe care o ocupă liderul PSD -, să devină vicepreşedinte CSAT. Guvernul a elaborat în acest sens o ordonanţă de urgenţă, care a fost votată recent de parlament, fiind în prezent contestată la Curtea Constituţională de liberali. CCR urmează să se pronunţe asupra sesizării PNL pe 17 iunie, liberalul Radu Stroe afirmând că aceasta va declara legea neconstituţională.

Retragere fără semnificaţie?

Preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat ieri că, pentru a se putea retrage din CSAT, liderul PSD Mircea Geoană trebuie să demisioneze şi din funcţia de preşedinte al Senatului. „Eu traduc retragerea domnului Mircea Geoană din CSAT prin faptul că va demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru că nu Mircea Geoană este membru al CSAT, ci preşedintele Senatului“, a declarat preşedinta Camerei Deputaţilor.
Faptul că Geoană a decis să-şi anunţe retragerea din CSAT în ziua alegerilor pentru Parlamentul European este catalogat de Roberta Anastase drept un „anunţ electoral“.
Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat ieri, referindu-se la demersul lui Mircea Geoană de a-şi anunţa retragerea din CSAT, că nu are semnificaţie, ci doar demisia din funcţia de preşedinte al Senatului ori refuzul de a mai participa la şedinţele Consiliului.
„Potrivit Constituţiei, Geoană nu se poate nici retrage, nici include, pentru că nu Domnia sa este problema, ci funcţia de preşedinte al Senatului, care este consacrată prin lege, obligă la această ipostază. Prin urmare, lui Geoană îi rămân două ipoteze de lucru:  ori demisionează din funcţia de preşedinte al Senatului şi nu mai este vicepreşedinte al CSAT, ori anunţă că va refuza să mai participe la şedinţele CSAT. Retragerea nu are nici o semnificaţie“, a afirmat Stroe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII