14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & Afaceri5.000 de firme închise în trei luni

5.000 de firme închise în trei luni

Numai în luna martie s-au înregistrat 1.800 de dosare de intrare în insolvenţă. Domeniile de activitate cele mai afectate sunt comerţul, construcţiile şi producţia industrială.

Efectele crizei financiare continuă să se resimtă în România, o mare parte dintre societăţi fiind nevoite să-şi închidă porţile din cauza exporturilor limitate, a lipsei comenzilor şi, uneori, din cauza managementului defectuos. Potrivit declaraţiilor date de Arin Stănescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), numărul dosarelor noi de insolvenţă a crescut, în primul trimestru al acestui an, cu 50% faţă de perioada similară din 2008.
„Dacă ne referim la dosarele deschise în 2007, acestea au fost circa 8.200, în 2008 au fost aproximativ 14.500, iar în 2009 avem aproape 1.800 în luna martie şi aproximativ 5.000 de dosare în primele trei luni ale anului. Este enorm. S-ar putea să ajungem până la sfârşitul anului la peste 20.000 de dosare, dacă lucrurile merg în continuare aşa“, a afirmat Stănescu, precizând că majoritatea firmelor implicate în procedura de insolvenţă sunt din domeniile comerţului, construcţiilor şi producţiei industriale.

Motivele solicitării insolvenţei

În opinia preşedintelui UNPIR, pentru a se proteja de creditori, firmele care au dificultăţi financiare majore şi sunt în situaţia de incapacitate de plată trebuie să ceară intrarea în insolvenţă.
„Societăţile ajung în stare de insolvenţă din diverse motive. Poate să fie de vină căderea pieţei, fără nici un fel de vină din partea managementului. Ne aflăm în criză şi nu se mai exportă în Uniunea Europeană. Sunt extraordinar de multe motive, însă, din păcate, de cele mai multe ori societăţile ajung în stare de insolvenţă din cauza unui management defectuos“, a precizat Arin Stănescu. Alteori însă insolvenţa este folosită şi ca o acţiune provocatorie de către unii creditori cu scopul de a-şi recupera mai repede unele datorii. „Adică, dacă ai de recuperat o creanţă de la o firmă, în loc să te duci într-o acţiune de pretenţii, care are fond, apel, recurs şi poţi să ajungi şi până la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să dureze vreo doi ani procesul, poţi să introduci o acţiune de acest gen şi să faci o presiune asupra debitorului respectiv, care, în mod normal, poate prefera să plătească“, a exemplificat Stănescu.

Falimentele societăţilor româneşti se vor intensifica

Lider pe piaţa românească în domeniul managementului riscului de credit, Coface România susţine că ţările cu risc ridicat au rezerve limitate şi un capital stabil limitat pentru a-şi finanţa dezechilibrele economice. „În regiunile profund vulnerabile, lista ţărilor cu risc ridicat cuprinde din nou statele baltice, România, Bulgaria, dar şi Rusia şi Ucraina. Creşterea ratelor de creditare cu 50 până la 70% reprezintă în mod uzual o sursă de îngrijorare“, notează compania într-un comunicat.
Comportamentul de plată al companiilor româneşti s-a deteriorat semnificativ începând cu luna octombrie 2008. Incidentele de neplată au crescut în medie cu peste 500% faţă de media primelor nouă luni din 2008. „Şocul violent produs de criză asupra companiilor a condus la un număr record de falimente pentru 2008 cu o creştere de 120% faţă de 2007, care se va intensifica în 2009. Practic, toate companiile dependente de finanţare bancară sau externă au fost profund afectate, în cazul multora dintre ele, deconectarea de la aceste «aparate» ducând la intrarea în colaps, având efecte asupra tuturor creditorilor acestora“, precizează Coface. Potrivit acestuia, apogeul crizei va fi atins în prima jumătate a anului 2009. „După principalele noastre estimări, criza va lua sfârşit în cea de-a doua jumătate a anului 2009, odată ce economia mondială va înceta să scadă. Avem în vedere o redresare la începutul lui 2010, chiar dacă aceasta va fi una anevoioasă, din cauza procesului îndelungat de reducere a datoriilor de către agenţii economici privaţi: persoane fizice şi juridice şi companii“, a declarat François David, preşedintele Coface.
Numărul dosarelor de insolvenţă a crescut în ianuarie 2009 cu 68,63%, faţă de ianuarie 2008, în luna februarie numărul acestora s-a majorat cu 35,63 de procente, iar în luna martie, comparativ cu perioada similară a anului trecut, numărul dosarelor a înregistrat o creştere de 51,69%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS