Acasă Bani & Afaceri Conducerea Alro, cu tunul pe sindicate

Conducerea Alro, cu tunul pe sindicate

-

După ce, la începutul acestui an, Vimetco, acţionarul majoritar al societăţii Alro, a decis reducerea capacităţii de producţie, închizând hala 9, acum face presiuni asupra sindicatelor pentru a tăia din drepturile salariaţilor.

Grupul olandez Vimetco, care deţine 84,19 % din acţiunile societăţii Alro, face presiuni asupra liderilor de sindicat pentru a tăia din drepturile angajaţilor. După ce, la începutul acestui an, a pus cruce uneia dintre halele de producţie, cea cu numărul 9, impertinenţa conducerii unităţii nu cunoaşte limite. Profitând şi de contextul actual, de criza economică şi de fluctuaţiile LME-ului (cotaţia aluminiului la Bursa Metalelor de la Londra), conducerea Alro bagă pumnul în gura sindicaliştilor. De această dată, conducerea „sugerează“ liderilor de sindicat să ştirbească din drepturile angajaţilor. Unii lideri sindicali susţin că nu vor fi de acord cu această măsură. Muncitorii de la Alro se gândesc că vor urma alte măsuri care vor duce la închiderea fabricii. După cele două mitinguri de amploare care au avut loc anul trecut pe platoul din faţa sediului administrativ al societăţii şi după ce oamenii politici ai judeţului, reprezentanţii administraţiilor locale şi judeţene, liderii de sindicat şi-au dat cuvântul că vor face tot ce le stă în putere pentru a salva soarta unităţii şi a muncitorilor, conducerea a strâns cu uşa liderii sindicalişti şi a închis hala nr. 9.

Reducerea cheltuielilor, pe spinarea angajaţilor

După închiderea halei respective, patronilor le-a mai venit o idee. Acum, aceştia doresc reducerea costurilor pe spinarea angajaţilor. Zilele trecute, le-a fost sugerat unor sindicalişti că „ar fi bine dacă ar mai reduce costurile aşa cum au făcut-o şi alte societăţi“. Contactat telefonic, preşedintele Sindicatului Liber Aluministul, Constantin Popescu, a declarat că nu va fi de acord cu propunerile „sugerate“ de conducere. „Am înţeles că vor să ne ia tichetele-cadou, să mai umble pe la biletele de odihnă şi să reducă plata orelor lucrate săptămânal. Salariaţii să muncească normal, dar să le fie plătite mai puţine ore“, a declarat indignat Popescu.  
Alt lider de sindicat susţine că, deocamdată, nu este nimic stabilit, că a fost doar o discuţie, fără a se lua vreo decizie în această direcţie. „Am auzit şi eu această discuţie. Nu este nimic stabilit. Ni s-a spus că ar fi bine să ne gândim la o modalitate de a reduce cheltuielile. Ni s-a spus că ar fi bine dacă angajaţii ar înţelege să îşi ia concedii de 15 zile fără plată sau din cinci zile lucrate pe săptămână să le fie plătite doar patru. Am analizat propunerile şi nu vom fi de acord cu nici una dintre aceste măsuri“, a declarat Ioan Popa, preşedintele Sindicatului Liber Alro.

Aceleaşi drepturi pentru salariaţi şi în 2009

Dacă patronatul ar trece la astfel de fapte, măsura ar fi ilegală, având în vedere contractul colectiv de muncă aferent acestui an. La sfârşitul anului trecut, sindicatele şi patronatul s-au pus de acord într-o privinţă şi au prelungit valabilitatea contractului colectiv de muncă şi pentru 2009. „Sindicatele şi patronatul au prelungit valabilitatea contractului colectiv de muncă printr-un act adiţional. Salariaţii vor beneficia în acest an de aceleaşi drepturi (salarii, prime, bonuri de masă, bilete de odihnă etc) ca şi în 2008. Contractul a fost verificat, iar de la 1 ianuarie a intrat în vigoare. Actul adiţional de prelungire a contractului a fost înregistrat cu numărul 139/4988/22.12.2008“, a explicat directorul Direcţiei de Muncă şi Incluziune Socială (DMIS), Velemir Radovan.

Demisionari

Situaţia tensionată de la Alro a atras un val de demisionări. Primul care a cedat presiunilor a fost preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Alro, Christian Wust. Acesta a părăsit cârma după cel de-al doilea protest al aluminiştilor. În locul său a fost numit ca preşedinte interimar Pierre Baillot. Surse din fabrică susţin că şi Rolf Steinemann, membru în CA, şi-ar fi dat de curând demisia, locul acestuia fiind luat de Frank Muller. După valul de demisii, în CA au rămas pe lângă cei doi amintiţi mai sus: Marian Năstase, Gheorghe Dobra, directorul Alro, şi Adrian Manaicu. Pe 13 februarie va avea loc Adunarea Generală a Acţionarilor. Pe ordinea de zi a şedinţei se regăseşte alegerea unui nou administrator al CA, precum şi stabilirea datei de 5 martie 2009 ca dată de înregistrare a acţionarilor, în conformitate cu dispoziţiile atr. 238 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.

ȘTIRI VIDEO GdS

3 COMENTARII