17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSalariaţi cu metehne, şefi cu probleme

Salariaţi cu metehne, şefi cu probleme

Angajaţi care muncesc numai pentru ciubuc, care fură, chiulesc, mint sau trag mâţa de coadă ca să treacă timpul. Pentru a scăpa de toate aceste metehne, angajatorii trebuie să îşi educe lucrătorii, să îi stimuleze şi să îi responsabilizeze.

 

Constantin Rădulescu Motru, într-una dintre amintirile sale, povestea despre Carol al II-lea: regelui i s-a adus la cunoştinţă că oamenii, studenţii care citeau cărţile nu se comportau civilizat, rupeau foile acestora. I s-a propus să se întărească paza, pentru că în felul acesta puteau fi surprinşi cei care nu aveau un comportament adecvat. Răspunsul regelui a uimit. A spus că nu aceasta este soluţia, ci trebuie să fie înlocuite cărţile şi cumpărate altele. Cu banii daţi pe salariile paznicilor puteau fi cumpărate foarte multe cărţi. Cititorii primeau astfel un mesaj delicat – ştim ce faceţi, dar nu alegem măsuri punitive, ci măsuri de încredere.

Prin urmare, metehnele de a nu respecta, de a fura nu sunt noi, nu sunt moştenirea lăsată de comunism, ci ele există dintotdeauna. Dar pot fi atenuate, pot fi rărite. Cine are puterea să facă asta? Chiar firma, prin politica sa organizaţională, prin şefii săi.

 

Ciubucul, transformat în bonus

 

Este greu de oferit o soluţie universală, o reţetă absolut sigură, dar pot fi încercate câteva căi, în funcţie de specificul fiecărei firme. De exemplu, într-un service se poate lucra oficial la un ciubuc, adică anumite lucrări să intre în buzunarul angajaţilor. Asta nu înseamnă că propunem încurajarea fraudei. Acele lucrări trebuie să fie înregistrate ca beneficii, bonusuri pentru angajaţi. Ei nici nu trebuie să ştie că aşa-zisul ciubuc este cunoscut de conducere, ci doar să înţeleagă că au posibilitatea să lucreze şi pentru interesul propriu. Asta îi va relaxa, vor munci cu plăcere şi dedicaţie.

 

O imagine mai bună prin minciuni

 

Minciuna este parte integrantă din fiinţa noastră şi asta nu este întotdeauna un lucru rău. Ea ne ajută uneori să supravieţuim, e o moştenire genetică. Să luăm ca exemplu şerpii inofensivi care imită la perfecţie un şarpe veninos. Sau animalele care au posibilitatea să îşi mărească volumul doar pentru a părea mai înspăimântătoare pentru prădători. Vă amintiţi de câte ori v-aţi dat bolnavi doar pentru a nu merge la şcoală sau pentru a nu fi ascultaţi la o lecţie? Ca angajaţi, am turnat o mulţime de minciuni, numite, în limbaj civilizat, argumente pentru care nu am terminat o lucrare, nu am făcut ceea ce ni s-a cerut. Toţi minţim, prin falsificare, prin omisiune. Minţim la serviciu, acasă. Şefii ştiu asta, pentru că şi ei mint. Îşi mint superiorii, subalternii. Sunt nevoiţi, îşi spun. Şi, în parte, este adevărat. Dar de ce nu avem curajul să spunem clar, în faţă, ceea ce avem de transmis? Pentru că nu avem exerciţiu, pentru că nu ne place să avem o imagine negativă în faţa celorlalţi, pentru că nu vrem să fim catalogaţi drept incompetenţi. Sau pentru că nu vrem să jignim, pentru că vrem să protejăm imaginea şi stima de sine a celorlalţi. Trebuie să ne cosmetizăm imaginea. Totuşi, a lucra într-o întreprindere este o activitate care ar trebui să fie însoţită de responsabilitate şi de maturitate.

Steluţa Zimbreanu, psiholog Saraa Education

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS