16.7 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriDistrigaz promite... scumpiri

Distrigaz promite… scumpiri

Fie că preţurile se vor majora de la 1 octombrie sau de la 1 ianuarie, românul oricum va plăti mai mult gazul livrat de Distrigaz Sud în iarna care vine. Ruşii de la Gazprom – furnizorul extern al Distrigaz – stabilesc preţul gazelor în funcţie de evoluţia petrolului.

 

Oficialii Distrigaz Sud au vorbit ieri, într-o conferinţă de presă regională, organizată la Craiova, despre iminenta scumpire a gazelor naturale livrate populaţiei în iarna care se apropie. Cu toate că Distrigaz Sud foloseşte din import doar 40% din cantitatea de gaze necesară consumului din sudul ţării, scumpirea calculată de companie este de 12%. Mia de metri cubi de gaze de import va ajunge la 550 de dolari până la finele anului, a anunţat Gazprom, citat de agenţiile de presă străine. Premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a dat peste nas furnizorilor de gaze, lansându-se în promisiuni că în 2008 nu vor mai fi scumpiri la acest produs. Numai că decizia finală aparţine Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), care încă nu s-a pronunţat dacă acceptă sau nu scumpirea. Astă-vară, la ultima majorare a tarifelor (cu 12,5%) de la 1 iulie, Distrigaz Sud dădea asigurări că nu vor mai fi operate scumpiri anul acesta. În prezent, furnizorul de gaze naturale pentru sudul ţării susţine că, în cazul în care ANRE nu agreează majorarea de preţuri de la 1 octombrie, aceasta va trebui să aibă loc de la 1 ianuarie 2009. „Coşul de import al gazului este de 40%, iar restul provine de la intern. Preţul gazului de import a crescut şi de aceea este nevoie să crească preţurile şi la Distrigaz. Astfel ni se asigură nouă o compensare a costurilor. Dacă nu le recuperăm acum, le recuperăm la anul“, a precizat ieri Nicolae Mălăescu, director Regionala Vest Comercializare a Distrigaz Sud. 60% din gazele consumate în România provin de pe piaţa internă, iar preţurile acestora au rămas neschimbate. În prezent, consumatorii casnici plătesc 0,1047 lei pentru fiecare kWh consumat (tot de la 1 iulie, gazul nu se mai exprimă în metri cubi, ci se calculează şi se plăteşte în kWh), fără TVA. Dacă va fi operată scumpirea de 12%, atunci 1 kWh va costa, după calculele noastre, 0,1173 lei, la care se adaugă TVA.

 

Petrolul umflă preţul gazului

 

Reprezentanţii Distrigaz Sud afirmă că ruşii de la Gazprom (unicul furnizor de gaze de import pentru Distrigaz) raportează preţul gazelor naturale la preţul petrolului. Cum în ultima perioadă, din cauza evoluţiilor financiare pe plan mondial, preţul petrolului a urcat vertiginos, direct proporţional se scumpeşte şi gazul. Evoluţia barilului de petrol este doar unul dintre factorii care concură la creşterea tarifelor Distrigaz Sud. Deşi este greu de crezut, Distrigaz vorbeşte şi despre ieftiniri, în cazul scăderii preţului petrolului. „Dacă rămân stabile condiţiile şi se ieftineşte barilul de petrol în această perioadă, aceste ieftiniri se vor reflecta în primele luni ale anului 2009 în facturile populaţiei“, a spus George Carpov, ataşat de presă al Distrigaz Sud. Compania ne-a obişnuit cu scumpirile în prag de iarnă, iar unul dintre indicatorii de eficienţă ai acesteia se bazează chiar pe cantitatea de gaze consumată într-o anumită perioadă a anului.

Gazul arde la buzunar

Scumpirea gazului afectează aproape toată populaţia. Pe de o parte, vor simţi creşterile de preţuri persoanele conectate la sistemul centralizat de distribuţie şi livrare, care plătesc la pauşal, iar pe de altă parte, cei mai afectaţi vor fi clienţii care au montate centrale termice de apartament. Majorarea tarifelor la gaze va umfla şi costul întreţinerii pentru aceia la care centralele de cartier funcţionează cu gaze. La consumatorii industriali, orice scumpire a gazului se reflectă în preţul produselor finite, deci se recuperează tot de la populaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII