Ford – creditor cu dobândă în acţiuni



În patru luni, Automobile Craiova va trebui să returneze statului 27 de milioane de euro, însă nu are disponibil în conturi decât maximum un milion de euro. O soluţie la îndemână pare ca Ford să crediteze societatea cu aceşti bani, pe care să-i includă ca aport la majorarea capitalului social.

Potrivit deciziei Comisiei Europene (CE), statul român are la dispoziţie cel mult patru luni pentru a recupera de la Automobile Craiova SA (ACSA) cele 27 de milioane de euro considerate de comisarii europeni de la Bruxelles ajutor ilegal de stat la privatizarea societăţii craiovene. Problema pusă de CE a devenit clară pentru toată lumea, cu toate că oficialii români au cam strâmbat din nas la aflarea veştii. Comunicatul transmis de CE spune că statul trebuie să recupereze aceşti bani de la ACSA. Factorii implicaţi în procesul de privatizare nu ştiu în prezent modalitatea în care va fi achitată datoria. Cert este că ACSA nu are acum puterea financiară să plătească banii. „Noi nu avem de unde să dăm aceşti bani. Avem doar 75 de angajaţi, iar suma maximă disponibilă în cont este un milion de euro“, a declarat Lucian Luţaru, directorul general al firmei.

Pe 4 martie, Camera Deputaţilor (care ia decizii în acest caz) trebuie să aprobe legea de privatizare a ACSA. Deputaţii va trebui să ţină seama în textul final al legii de hotărârea comisarilor europeni. O variantă ar fi ca preţul de vânzare a pachetului majoritar de 72,4% din capitalul social al ACSA către Ford să fie majorat cu valoarea ajutorului ilegal de stat. Acesta ar creşte de la 57 la 84 de milioane de euro. PR-ul pentru România al Ford Europa ţine însă să contrazică această ipoteză. „Preţul pentru pachetul de 72,4% din acţiunile ACSA rămâne neschimbat. Săptămâna viitoare vor avea loc discuţii tehnice între membrii Comisiei de privatizare şi reprezentanţii Ford şi atunci se va stabili care este modalitatea de plată a celor 27 de milioane de euro. Noi nu am primit până acum decizia CE, ci doar un comunicat“, a afirmat Nadia Crişan.

 


Dinel caută vinovaţii

 

Un efect al modificării preţului de achiziţie ar fi şi schimbarea celui pe acţiune, cu consecinţe asupra cotaţiilor la bursă. Altă variantă ar fi contractarea unui credit bancar de societate pentru plata datoriei către stat. Chiar Ford poate credita la un moment dat societatea, stabilind un termen de rambursare. Directorul Oficiului Registrului Comerţului (ORC) Dolj, Gheorghe Celea, a explicat ce se poate întâmpla în cazuri de acest gen: „Dacă unul dintre acţionari doreşte, el poate credita societatea cu o anumită sumă de bani. La momentul rambursării, dacă aceasta nu are banii, creanţa poate fi transformată în aport la majorarea capitalului social al firmei. Cota de participare a celorlalţi acţionari poate fi diminuată dacă ei nu participă cu sume proporţionale la majorarea capitalului social“, a precizat Celea. În prezent, SIF Oltenia are 22,06% din capitalul social al ACSA, restul fiind acţiuni deţinute de persoane fizice, ca urmare a Programului de Privatizare în Masă (PPM). Preşedintele CA al SIF Oltenia, Dinel Staicu, spune că nu este normal ca decizia unuia dintre acţionari, fie el şi majoritar, să aibă efecte negative asupra celorlalţi. „Nu înţeleg de ce ar trebui să plătească SIF Oltenia pentru ceea ce a făcut AVAS. Eu văd asta ca pe o culpă. AVAS, care era unul dintre acţionari, şi-a vândut pachetul de 72,4%, Comisia Europeană zice că a fost ajutor ilegal de stat şi trebuie să plătească ACSA, întreaga societate. Păi, noi ce vină avem? Să luăm invers: dacă făcea SIF Oltenia vreo prostie, plătea ACSA?“, a declarat Staicu. SIF Oltenia negociase, la un moment dat, cu AVAS compensarea acţiunilor de la ACSA cu unele la alte societăţi. Dinel spune însă că, după ce s-a semnat contractul cu Ford, cei de la AVAS nu au mai dat nici un semn de viaţă. În încheiere, ar fi interesant de văzut cum va fi înscrisă această datorie în contabilitatea firmei.



Comenteaza acum

2 Comentarii

  1. amploaiat la daewoo said:

    hahaha-asa e,subiectul e CAPIANT,dar nu crezi ca e si foarte important de stiut totul?pun pariu ca ai o ruda care daca nu lucreaza deja la daewoo va lucra in viitor!in plus e presa,nu trebuie sa pitroceasca un subiect la maxim,uitzi de Elodia?…….

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 29 februarie 2008

Actualitate

» Băsescu către Predoiu: Speculaţiile privind activitatea anterioară nu vă vor afecta ca ministru
» Scurte stiri
» Radu Stroe a aflat “uluit” de la televizor că nu va conduce Ministerul Apărării
» Dascălii îşi apără şcolile

Local

» Târgujienii, nemulţumiţi de lipsa parcărilor
» Pâinea continuă să se scumpească
» Deficitul bugetar pe 2007 ar putea fi mai mic
» Solomon, primul în sondaj
» Nava eşuată, readusă pe şenal
» Un copil a căzut în cap din troleibuz
» 75 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile
» „Matca“, un nou spectacol la Zilele Marin Sorescu
» Au vândut inele contrafăcute
» Hacker cercetat de poliţişti

Gorj

» Complex comercial agricol de zeci de milioane de euro
» Şi-a dat duhul în camera de detenţie
» 12 primari de trei stele în judeţul Gorj

Sport

» BC Vâlcea a pierdut, CET a bătut
» Un nou eşec în faţa liderului
» Au zburat spre Togliatti
» Lucian Bute îşi apără centura
» Bannerele, la control
» Pandurii, la Happy Hour
» Vâlcea se bate pentru puncte la Hunedoara
» Gorjenii, eliminaţi
» Victorie pentru o primăvară liniştită
» Spania şi-ar putea pierde locul la Euro
» Liliecii le-au făcut viaţa grea extratereştrilor
» Eduardo a fost externat
» Sepsi, integralist la Benfica
» Marius Niculae a înscris pentru Inverness
» Abramovici visează frumos
» Bayern s-a chinuit cu 1860 München
» Lens a avut meci dificil cu Le Mans
» Au câştigat şi fără Mutu

Bani & Afaceri

» Scurte ştiri
» Ford – creditor cu dobândă în acţiuni
» Autorităţile doljene bat palma cu americanii

Magazin

» Apariţii editoriale
» Fereşte-te de radar
» Întreruperi energie electrică
» Telefoane utile
» Agenda evenimentelor
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită
» Barcelona – istorie, tradiţii şi influenţe culturale

Opinii

» Discutând serios despre cazul Ford
» Mare brânză în oraşul academic

Top