11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriCasele de la ţară, de trei ori mai scumpe

Casele de la ţară, de trei ori mai scumpe

Cele mai scumpe locuinţe sunt situate în comunele care au utilităţi sau ieşiri la drumuri intens circulate. O casă din mediul rural care în urmă cu doi ani se vindea cu 15.000 de lei acum costă cel puţin 45.000 de lei. O vilă la stradă se vinde şi cu 100.000 de lei.

 

Cererea de locuinţe în mediul rural este din ce în ce mai mare. Românii care lucrează în străinătate au pus bani la ciorap şi acum investesc masiv în mediul rural, în comunele în care îşi au rudele. Tot mai multe familii tinere preferă o casă la ţară, în locul unui apartament de bloc anost şi vechi „de când lumea“. Cererea mai vine şi de la cei trecuţi de prima tinereţe şi care caută la ţară un loc cu aer curat sau un loc unde să meargă în week-end la un grătar. Agenţii imobiliari din Craiova afirmă că se vând foarte bine casele aflate în comune situate la aproximativ 30 de kilometri depărtare de Craiova. Oferta de case rurale s-a adaptat rapid cererii.

„Pe lângă drumurile europene se observă chiar o îmbunătăţire a arhitecturii, pentru că au apărut multe construcţii noi. Apar din ce în ce mai multe case tip vilă (parter plus etaj). La ţară e aer curat, ai spaţiu verde. Este cu totul altceva faţă de oraş“, a spus Ionel Ionescu, reprezentantul unei agenţii imobiliare din Craiova.

Utilităţile triplează preţul

Investiţiile imobiliare care aduc cel mai mare profit se situează în zonele rurale, nu în marile oraşe. La oraş, rata de creştere a profitului este de 15-25% pe an. În ultimii doi ani, cererea de locuinţe s-a focalizat pe mediul rural, unde casele oferă un confort sporit, un mediu nepoluat, iar preţurile sunt accesibile pentru familii cu venituri uşor peste medie. Cele mai mari creşteri de preţuri la case s-au înregistrat în comunele care au ieşiri la drumuri judeţene sau europene, precum şi în localităţile care au introdus utilităţi (gaze, apă curentă, canalizare). Dacă în localitate s-au şi asfaltat sau modernizat câteva străduţe, atunci succesul vânzătorului este garantat. Odată cu confortul sporit oferit de o locuinţă de ţară a crescut exponenţial şi preţul. „În momentul în care se fac investiţii de infrastructură cresc şi preţurile la locuinţe. De când am introdus apă curentă şi canalizare s-a triplat preţul caselor, mai ales ale celor de la stradă. Eu mi-am cumpărat o casă acum doi ani cu 14.000 de lei, iar acum se vând în zonă cu 40.000 de lei“, a spus primarul comunei Giurgiţa, Valentin Mitrică. Primarul mai spune că o casă mai mare din comună, gen vilă, se vinde şi cu 100.000 de lei, dacă are ieşire la drumul judeţean.

Zone rurale cu potenţial

În general, cele mai scumpe case se vând pe o rază de 30 de kilometri de oraş. Zona se extinde în localităţile traversate de drumurile europene, mai ales acolo unde se prefigurează apariţia unor investiţii importante în utilităţi. „Alt factor care contribuie la triplarea preţurilor la case este şi proiectul magistralei de gaze pe distanţa Craiova – Segarcea – Băileşti – Calafat, care atrage cumpărătorii în zonele respective“, a declarat Ionel Ionescu. Case noi cu patru-cinci camere, cu baie, cu bucătărie şi unele chiar pe două niveluri au apărut în ultimii ani în zone precum Giubega, Galicea Mare, Radovan, Perişor, Valea Stanciului. În comunele aflate mult mai aproape de Craiova, cum ar fi Ghindeni, Motoci, Teasc, Secui, s-au construit multe locuinţe noi, confortabile, iar preţurile au urcat fantastic. Creşterea preţurilor nu este numai la imobilele nou-construite, ci şi la cele mai vechi. „Dacă în zona Ghindeni – Teasc o casă se vindea acum doi ani cu 15.000 de lei, acum se vinde cu 35.000 – 40.000 de lei, şi există o cerere în creştere“, a afirmat un agent imobiliar din Craiova.

Terenurile la ţară, de cinci ori mai scumpe

Profitul pentru investitorii în imobiliare din mediul rural este mult mai mare în cazul terenurilor. Preţurile terenurilor din zone doljene cu potenţial turistic au cunoscut cea mai mare scumpire în ultimii doi ani. De exemplu, un teren din zona Staţiunii Victoria (Lacul Geormane) se vindea prin 2005 cu doi euro pe metru pătrat, iar acum se vinde cu zece euro pe metru pătrat (intravilan). Speculatorii caută terenuri extravilane din apropierea localităţilor, care pot fi trecute uşor în intravilan şi revândute la preţuri chiar de cinci ori mai mari. Se caută terenuri din apropierea localităţilor, cu ieşire la drumuri judeţene sau europene, iar marja de profit adusă investitorilor este mult mai mare decât pentru un teren din Craiova. Ce-i drept, la ţară trebuie să aştepţi mai mult până când revinzi un teren decât dacă acesta ar fi amplasat în municipiul reşedinţă de judeţ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII