12.3 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriConsultanţa, o afacere

Consultanţa, o afacere

Goana românilor după credite şi a băncilor după noi clienţi pune pe roate o nouă afacere: consultanţă în credite. Firmele de profil primesc de la bănci comisioane pentru clienţii aduşi şi ajută clienţii să depăşească birocraţia. Fondurile UE aduc cu ele şi o piaţă de consultanţă de trei miliarde de euro.

 

 

Piaţa românească este foarte atractivă pentru grupurile financiare străine. Statisticile spun că în 2005 gradul de penetrare bancară în România era de doar 40%. În ultimii doi ani însă, sectorul bancar a cunoscut o evoluţie spectaculoasă. În următorul an, în România se deschideau peste 1.100 de noi sucursale bancare, unde au fost angajate circa 7.000 de persoane. Trebuie spus că în sistem lucrează în prezent aproximativ 130.000 de persoane, ceea ce nu înseamnă foarte mult. În 2007, erau în plan deschiderea a 600-700 de noi unităţi bancare. Numai în Craiova există 72 de sucursale bancare, iar în Dolj, 90 de unităţi. Toate aceste cifre arată că, deşi sectorul bancar este în continuă evoluţie, pe piaţă este încă suficient loc. În goana lor după clienţi, băncile tind să folosească şi colaboratori din afară. Coroborat şi cu avalanşa de credite pe care românii tind să le facă, apariţia consultanţilor de credite şi a firmelor specializate în recrutarea de clienţi a apărut ca un lucru firesc.

Cu toate că pe piaţă concurenţa este destul de mare, înfiinţarea unei firme de consultanţă pe credite nu necesită o investiţie iniţială mare, însă poate fi dezvoltată să aducă profituri considerabile.

„Am investit iniţial 250 de milioane de lei vechi. Îţi trebuie spaţiu şi dotări. Apoi urmează colaboratorii. Noi avem şapte la număr. Nu percepem comisioane clienţilor, ci de la băncile cu care lucră. Negociem anumite comisioane pentru clienţii aduşi şi sumele contractate“, a declarat Mihail Florea, asociat la firma SC Financial Credit Consulting SRL Craiova.

Şi clienţii sunt avantajaţi de apelarea unor consultanţi: scapă de statul la cozi şi, în general, de birocraţia pe care o presupune contractarea unui credit. Toată operaţiunea durează două-trei zile în acest mod şi pe client
nu-l costă nimic în plus. Firma îţi poate spune încă de la început dacă ai şansa să contractezi acel credit sau nu, îţi poate indica soluţiile avantajoase. Periodic, băncile fac cursuri cu agenţii de credite, în special atunci când lansează produse financiare noi.

 

Noi posibilităţi

 

Activitatea de consultanţă financiară se poate extinde, în contextul în care în următorii ani România poate accesa importante fonduri UE. Statistic, piaţa de consultanţă pe fonduri europene este de trei miliarde de euro, un potenţial atractiv pentru cei care vor să opereze în domeniu. „Important aici este să citeşti legislaţia în domeniu, să fii pregătit pentru a scrie proiecte eligibile. Aici comisioanele sunt mai mari“, a mai spus Mihail Florea, asociat pe această activitate la SC Techno Media Consulting SRL. Alte activităţi şi servicii care mai pot fi efectuate pe firmă: obţinerea de acte şi autorizaţii pentru firme, organizări de firme, oferirea unor soluţii tehnice etc.

În 2008, craioveanul lansat în afacerile de consultanţă este decis să se extindă.

„Am în plan să achiziţionez câteva maşini pentru a le pune la dispoziţia colaboratorilor. De asemenea, sunt în discuţii avansate cu reprezentanţa în România a unei firme puternice pentru a deveni dealer pe zona Olteniei de echipamente pentru construcţii civile şi industriale“, a concluzionat Mihail Florea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS