17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriElprest, o afacere cu simţ de răspundere

Elprest, o afacere cu simţ de răspundere

Cu toate că pare imposibil, o afacere pornită fără nici o investiţie poate ajunge de anvergură, dacă la baza ei stă cuvântul dat.

Firma Elprest are ca obiect de activitate oferirea de soluţii pentru instalaţii electrice şi automatizări – proiectarea şi execuţia de lucrări de construcţii montaj, engineering, proiectare şi execuţie sisteme de iluminat ambiental şi arhitectural, distribuţie şi comercializare aparataj electric şi automatizat, executare de tablouri electrice. Firma s-a înfiinţat în 1994, la insistenţele familiei. „La momentul respectiv, lucram la altă firmă. Nu voiam să-mi fac propria firmă pentru că aveam mult timp liber. Mama a insistat, s-a ocupat de înfiinţarea firmei, a venit cu dosarul la mine şi mi-a spus: «Eu nu ştiu să fac nimic în acest domeniu»“, a declarat Viorel Popescu, directorul firmei.

 

Seriozitatea, capitalul de bază al firmei

 

Potrivit acestuia, investiţia iniţială a fost zero. Cu toate acestea, în prezent conduce o afacere cu o cifră de afaceri de 80 de miliarde de lei, care de cinci ani ocupă locul fruntaş pe judeţ în topul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

În plus, firma care în 1994 a început cu un singur angajat în prezent oferă loc de muncă pentru 80-85 de persoane. Societatea a dezvoltat lucrări în toată ţara – Bucureşti, Iaşi, Constanţa. „M-a ajutat experienţa anilor trecuţi. Pentru a avea succes, trebuie însă să-ţi respecţi cuvântul dat, chiar dacă pierzi, pentru că acesta este principalul capital al firmei“, a spus Viorel Popescu. Acesta a explicat că alt capital important al firmei sunt şi angajaţii, astfel că respectul pentru angajaţi îşi găseşte un loc în această reţetă.

 

„Caut în primul rând oameni cu caracter“

 

„Din punct de vedere al pregătirii profesionale, oamenii îi poţi găsi uşor. Când fac angajări, eu caut în primul rând oameni cu caracter. Abia apoi contează performanţele profesionale“, a spus Viorel Popescu, care a explicat că atmosfera din firmă este foarte importantă.

Ca în orice alte domenii de activitate, şi în cazul celorlalte afaceri de succes implicarea şi succesul atrag şi sacrificii. „Odată cu dezvoltarea afacerii am renunţat la timpul petrecut cu prietenii mei“, a adăugat Popescu.

Acesta a precizat că nu a renunţat la timpul petrecut alături de familie. „Familia şi afacerea le împărţim bine (echipa), nu facem excese“, a mai spus Viorel Popescu, subliniind faptul că este foarte important să fii cumpătat şi „nu te pierzi în afacere pentru că te înghite“.

„Am început singur, dar acum suntem cinci asociaţi“

 

Pe măsură ce s-a dezvoltat afacerea, pentru a fi gestionată cât mai bine, puterea s-a împărţit. „Am început singur, dar în timp am început să împart firma, astfel că acum suntem cinci asociaţi. Eu gestionez relaţiile interumane, aplanez conflicte, comunic cu oamenii“, a afirmat asociatul majoritar al afacerii Elprest. Reuşita sa constă şi în comunicare, pentru că este important ca oamenii cu care lucrezi – angajaţi, colaboratori – să se simtă bine.

 

„Segmentul nostru de piaţă este beneficiarul privat“

 

Reţeta succesului nu se opreşte însă aici. „Segmentul nostru de piaţă este beneficiarul privat. Evităm să lucrăm cu statul pentru că impune preţuri minime, iar calitatea este sub media rezolvabilă de noi, plus că implică parti-pris-uri“, a adăugat Viorel Popescu.

Potrivit acestuia, cei care doresc să se implice într-o astfel de afacere ar trebui să aibă în vedere faptul că loc este pentru orice şi pentru oricine.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS