16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFarmacistii negociaza adaosul

Farmacistii negociaza adaosul

Pentru un numar de sapte boli cronice, altele decât cele patru de pâna acum, se introduce obligativitatea scaderii adaosurilor comerciale, prin negociere, la medicamentele folosite in tratamentul acestor afectiuni, precizeaza Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS).


Potrivit CNAS, scopul masurii este tratarea unui numar mai mare de bolnavi in conditiile acelorasi fonduri disponibile: „Bolile cronice pentru care se va negocia, cel mai probabil pâna la inceputul lunii mai, adaosul comercial la medicamente sunt starile post-transplant, hepatitele cronice B si C, ciroza hepatica, poliartrita reumatoida si artropatia psoriazica, spondilita anchilozanta, bolile psihice, dementele, procedurile interventionale percutante dupa implantarea de stent, boala Gaucher, bolile oncologice – pentru tratamentul adjuvant cu analgezice – si accidentul vascular cerebral ischemic, inclusiv cel tranzitoriu“. Atât Asociatia Retelelor de Farmacii din România (ARFR), cât si Colegiul Farmacistilor din România (CFR) nu sunt de acord cu aceasta „masura“. „Conform ordinului intrat in vigoare pe 16 septembrie 2005, adaosurile comerciale practicate in farmacii sunt de maximum 24 la suta pentru produsele sub 20.000 de lei si de zece la suta pentru produsele de peste 75.000 de lei. CNAS va incerca sa traga adaosurile pentru bolile cronice catre zero la suta, ceea ce va fi spre dezavantajul farmaciilor, dar si al distribuitorilor. Si in anii anteriori au existat farmacii din câteva judete care pentru boli cronice au fost «nevoite» sa practice adaos zero“, precizeaza ARFR. Totodata, inca de la intâlnirea, din 31 martie, dintre CFR si CNAS, CFR a spus ca „nu este de acord cu cresterea numarului bolilor cronice pentru care se negociaza adaosul, in conditiile subfinantarii sistemului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS