20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriA intrat in vigoare Legea pentru combaterea evaziunii fiscale

A intrat in vigoare Legea pentru combaterea evaziunii fiscale

Legea pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale a intrat in vigoare incepind de astazi, noile prevederi incluzind, pentru faptele de evaziune fiscala, pedepse cu inchisoare de la sase luni pina la 15 ani, in functie de gravitatea infractiunii si de valoarea prejudiciului cauzat asupra bugetului. „Este o lege binevenita. Fenomenul evaziunii fiscale a atins cote alarmante si in consecinta era nevoie de acest act normativ. Este o lege mai buna decit precedenta pentru ca este mai clara, fiecare fapta este definita in mod distinct, pedepsele sint mai mari si se va aplica in mod corect“, a declarat intr-o conferinta de presa, presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), Sebastian Bodu. El a adaugat ca, desi in noua reglementare pedepsele sint mai ridicate, o lege buna nu inseamna o lege mai aspra, ci una mai clara si mai bine aplicata. Potrivit legii, contribuabilii care intra ilegal in posesia unor sume de bani cu titlu de rambursari, restituiri sau compensari vor fi pedepsiti cu inchisoare de la trei la zece ani si interzicerea unor drepturi. Asocierea in vederea savirsirii unei astfel de fapte va intra in categoria infractiunilor sanctionate cu inchisoare de la cinci la 15 ani si interzicerea unor drepturi. Tiparirea sau punerea in circulatie de formulare tipizate cu regim special falsificate va constitui, de asemenea, infractiune si va fi sanctionata cu inchisoare de la trei la 12 ani si interzicerea unor drepturi. Acestea reprezinta cele mai mari pedepse stabilite in lege.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS