10.1 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriBauturile alcoolice, mai scumpe cu 20% de la 1 aprilie

Bauturile alcoolice, mai scumpe cu 20% de la 1 aprilie

• De la 1 aprilie vor creste preturile bauturilor alcoolice si tutunului • Cel mai mult cresc accizele la alcool • Majorarea pretului tigarilor se va face in etape • Producatorii de tutun se tem ca va creste contrabanda, iar agentii economici ca vor scadea vinzarile


In Craiova, barurile si circiumile sint pline cu clienti inca de la prima ora a diminetii. Un pahar de bautura invioreaza discutiile, iar dupa trei, patru pahare viata pare mai usoara si mai frumoasa. Zilele acestea, subiectul de discutie preferat de clientii bodegilor a fost scumpirea care se va produce la tutun si bautura de la 1 aprilie. Si, cind e vorba de scumpiri, primul lucru la care te gindesti este daca nu cumva este mai bine sa renunti la vicii. Cea mai mare crestere de acciza, care va intra in vigoare la inceputul lunii aprilie, se va inregistra in cazul bauturilor alcoolice. Nivelul acestei taxe va creste de la 280 euro/hl de alcool pur pina la 410 euro/hl alcool pur. Pretul la producator va creste in medie cu 20 la suta, astfel ca o sticla de vodca, avind acum pretul de 50.000 de lei, va ajunge dupa 1 aprilie la aproximativ 63.000 lei, pretul de vinzare cu amanuntul. Consumatorii par ingrijorati si nu prea. „E prea mult cu 20%, românii sint saraci, nu-si permit sa dea atitia bani pe bautura. Eu, cind am bani, beau intr-o zi o jumatate de sticla de vodca. Cind nu, cumpar pe datorie de la circiuma, ca o cunosc pe vinzatoare“, a spus nea Petre, client fidel al unui bar din Craiovita Noua. Zece mii de lei pentru un paharel de vodca nu e mult, dar clientii care pleaca pe patru carari lasa pe tejghea cel putin o suta de mii de lei si majoritatea sint pensionari sau someri care incearca sa uite cu ajutorul bauturii tocmai faptul ca nu au banii necesari traiului zilnic.


Si fumatorii au motiv de ingrijorare


De multe ori, paharelul cu tarie se insoteste de minune cu o tigara. Persoanele cu astfel de vicii au un motiv dublu de ingrijorare, deoarece de la 1 aprilie se vor scumpi si tigarile, cu aproximativ 3.000 – 3.500 de lei pentru un pachet, cresterea avind la baza devansarea pentru 1 aprilie a maririi accizelor la produsele din tutun, convenita cu FMI. Pentru ca socul sa nu fie prea mare, majorarea preturilor se va face in mai multe etape, pentru inceput adaugindu-se 1.000 de lei pentru un pachet. Aceasta scumpire ar putea ajunge insa si la 7.000 – 9.000 lei/pachet in cazul in care guvernul si FMI vor considera ca incasarile bugetare sint insuficiente pentru a acoperi golurile provocate de introducerea cotei unice, accizele urmind sa suporte cresteri suplimentare in iulie sau octombrie. Producatorii de tutun se tem ca majorarea accizelor sau cresterea suplimentara a acestora vor alimenta contrabanda cu tigari dinspre Moldova si Rusia, iar pe piata vor exista produse ieftine si netaxate, cu consecinte negative asupra incasarilor la buget. Unii dintre acestia sint de parere ca, de la producator la detailist, ar trebui sa vinda tigarile numai pe baza de licenta, pentru ca astfel se reduce contrabanda si se intareste controlul in ceea ce priveste interzicerea vinzarii tigarilor catre minori. Cresterea accizei pentru toate produsele din tutun mai este necesara, dupa cum afirma producatorii, si pentru ca acciza pentru un trabuc de zece dolari reprezinta numai 300 de lei din pret. Agentii economici sint de parere insa ca aceasta majorare de pret va micsora in mod sigur vinzarile, pentru majoritatea fumatorilor tigara devenind un lux necesar. „Cine fumeaza de 30 de ani va renunta cu greu la acest viciu. Au mai fost scumpiri la tigari si anul trecut, iar scaderea vinzarilor a fost vizibila inca din primele zile. Dar chiar si asa, oamenii nu au renuntat de tot la tigari. Cunosc chiar persoane care fumeza la fel de mult si care prefera sa renunte la mincare ca sa aiba bani de tigari“, a declarat Marius Cornea, agent comercial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS