Consilierul local Marian Vasile, membru al Partidului Național Liberal (PNL), inițiază o consultare publică privind parcările de reședință. Craiovenii sunt invitați astfel să-și spună părerea în legătură cu amenajarea în cartiere de locuri individuale de parcare, care să fie folosite exclusiv de către riverani în intervalul orar 17.00 – 08.00.

„În Craiova, parcările din jurul blocurilor trebuie de urgență inventariate, amenajate și numerotate, pentru a putea fi atribuit un loc (minim) de parcare fiecărui apartament. Pe de altă parte, această acțiune va obliga conducerea primăriei să asfalteze și să amenajeze toate locurile de parcare din jurul blocurilor. Din păcate, aceste locuri generează adesea certuri între vecini, situații de nedorit în comunitatea noastră, care pot dispărea complet dacă fiecare cetățean posesor de autoturism ar deține propriul loc de parcare, așa cum întâlnim în multe alte orașe din țară“, afirmă Marian Vasile.

În perioada următoare, craiovenii din toate cartierele vor fi vizitați de către consilierul local PNL Marian Vasile și de colegii săi, pentru a afla punctul lor de vedere cu privire la această inițiativă, care se va materializa într-un proiect de hotărâre al Consiliului Local Craiova. De asemenea, craiovenii interesați vor putea face sugestii și vor putea dialoga cu consilierul Marian Vasile prin intermediul paginii sale de Facebook „Marian Vasile, consilierul tău“, unde va fi afișat și draftul de proiect, urmând ca proiectul de hotărâre să fie finalizat împreună cu cetățenii.
Totodată, craiovenii sunt invitați să-și spună părerea în legătură cu cuantumul anual al acestei taxe de parcare, care ar fi unul unic pentru toate locurile individuale de parcare astfel amenajate și care ar duce, implicit, la eliminarea actualei taxe de parcare pe domeniul public al municipiului Craiova, în valoare de 41 lei.

„Am studiat peste 20 astfel de proiecte implementate în alte orașe din țară, care s-au bucurat de un real succes în rândul cetățenilor. Am observat că oamenii sunt dispuși să achite o taxă anuală modică pentru a avea propriul loc de parcare în fața blocului. Trebuie eliminate situațiile penibile cu care s-au confruntat unii craioveni, când s-au trezit amendați pentru parcarea pe domeniul public, cu toate că plătiseră taxa de parcare“, susține Marian Vasile.

Parcări supraetajate în cartiere

Inventarierea locurilor de parcare existente, precum și identificarea de noi locuri va duce și la depistarea zonelor din cartiere unde s-ar impune amenajarea unor parcări supraetajate, consideră consilierul local Marian Vasile.

„Toți primarii care au condus Craiova până în prezent s-au lăudat cu astfel de parcări, dar niciunul nu a tratat problema în mod serios. Dacă nu corelezi numărul de apartamente cu numărul de locuri de parcare din fiecare zonă a orașului, nu poți ști de câte parcări supraetajate ar fi nevoie și în ce zonă. Din această analiză vor rezulta și costurile unui astfel de proiect și vom putea identifica și cea mai bună sursă de finanțare. Aceasta este o abordare profesionistă și serioasă a amplasării de parcări supraetajate în municipiul Craiova, altfel vorbim doar ca să ne auzim vorbind în anii electorali“, afirmă Marian Vasile. „Cu sprijinul și implicarea craiovenilor sunt convins că voi putea rezolva această problemă a locurilor de parcare, trecând peste mașinăria de vot a PSD din Consiliul Local Craiova“, conchide Marian Vasile.

Această consultare publică inițiată de consilierul local PNL Marian Vasile este a doua lansată de el de la începutul anului, după cea privind activitatea Poliției Locale Craiova.