Ion Prioteasa, preşedintele CJ: Consiliul Județean este cel mai mare investitor din Dolj

Autori


Unul dintre cele mai mari judeţe din România, cu o suprafaţă totală de 7.414 kilometri pătraţi, Doljul are o populaţie de circa 700.000 de locuitori şi 111 unităţi administrativ-teritoriale. Multe dintre elementele care conturează specificul Doljului la nivel regional se constituie în puncte forte ale judeţului: un aeroport internaţional care asigură legătura, prin curse directe, cu importante metropole europene, situarea la graniţa cu Bulgaria şi accesul direct la Dunăre, o infrastructură rutieră generoasă, măsurând peste 2.400 de kilometri, dintre care aproape jumătate reprezintă drumuri judeţene, o reţea de unităţi educaţionale extinsă şi diversificată, un număr mare de monumente istorice şi un bogat patrimoniu cultural imaterial. Acestea sunt câteva dintre argumentele care poziţionează Doljul drept un judeţ atractiv, cu o largă deschidere către Europa şi cu un real potenţial. Fiecare dintre elementele care conturează specificul Doljului la nivel regional a constituit domenii de investiţii pentru autorităţile judeţene. „Ancorat în tradiţie şi istorie, dar deschis către modernitate, acesta este profilul prezent al Doljului, iar Consiliul Judeţean Dolj a dezvoltat proiecte şi iniţiative în jurul cărora ne conturăm viitorul“, a spus Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.
Pentru a atrage cât mai mulți investitori în Dolj, autorităţile judeţene vor aloca 31 la sută din buget infrastructurii. Şi strategia CJ Dolj de absorbţie a fondurilor europene vizează cu precădere infrastructura. Încă 6,5 milioane de euro vor fi alocate acestui sector după ce Consiliul Județean Dolj a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Dolj-Montana: Pași comuni pentru o mai bună conectivitate“, prin care va fi modernizat un tronson din Drumul Județean 561B Segarcea – Zăval. Prin această investiţie, valoarea totală a contractelor cu finanțare nerambursabilă încheiate a depășit 128 de milioane de euro, cea mai mare parte din această sumă fiind destinată investițiilor în infrastructura rutieră. „Modernizarea acestui tronson, care pornește din comuna Valea Stanciului și ajunge în satul Padea, din comuna Drănic, înseamnă o investiție de 6,5 milioane de euro. Ultimul sector de drum, cel dintre Padea și Segarcea, și el în lungime de 12 kilometri, ar putea fi abordat în perioada următoare, tot prin Programul Interreg V-A România – Bulgaria. Acesta este al 13-lea contract cu finanţare nerambursabilă pe care îl semnăm anul acesta. Practic, cu acest proiect bifăm peste 128 de milioane de euro. Din aceşti bani, peste trei sferturi sunt obţinuţi pe fonduri europene, restul sunt de la bugetul statului. Investim anul acesta din fonduri nerambursabile de şapte ori bugetul pe care îl are consiliul judeţean pentru dezvoltare. Avem peste 25 de investiţii mari pe care le facem în judeţ şi altele în aşteptare, cu sume foarte importante de bani. Consider că, în acest moment, Consiliul Județean este cel mai mare investitor din Dolj, mai ales că acestor demersuri implementate cu fonduri nerambursabile li se adaugă și inițiativele pe care le derulăm cu finanțare din bugetul propriu“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Un obiectiv de importanţă regională nu doar pentru Oltenia, ci pentru întreaga zonă transfrontalieră din care face parte județul Dolj este Aeroportul Internațional Craiova. Acesta a fost revitalizat de Consiliul Județean Dolj începând cu anul 2009, printr-o serie de investiții susținute. Este vorba de reabilitări, modernizări și dotări, finanțate cu 15 milioane de euro din bugetul Consiliului Județean Dolj, și cu peste 24 de milioane de euro printr-un proiect cu fonduri europene. Totodată, accesarea fondurilor a permis derularea unor ample lucrări pentru reabilitarea infrastructurii de mișcare. Prin modernizările făcute și facilitățile oferite, principala poartă aeriană din sud-vestul țării a devenit un concurent serios pentru aeroporturile din România, iar investițiile susţinute au condus la creșterea capacității și a gradului de siguranță în operare, creând condițiile pentru atragerea de noi companii de transport aerian. Aeroportul din Craiova dispune în prezent de teminale moderne, separate, pentru sosiri și plecări, săli de așteptare și spații verzi, un nou turn de control și echipamente performante, la nivelul exigențelor internaționale. Aeroportul Internațional Craiova a surprins pe toată lumea prin dezvoltarea pe care a avut-o și prin numărul mare de pasageri, iar autoritățile județene au demarat deja proiecte de extindere a terminalelor de sosiri și plecări. Practic, este vizată o infrastructură extinsă și modernă, care să permită o siguranță a traficului la standardele cele mai ridicate. Pentru acest lucru s-a demarat un proiect cu finanțare europeană prevăzut în Master Planul General de Transport al României pentru construirea unui terminal nou de plecări-sosiri.
Pe lista cu instituțiile finanțate de CJ Dolj mai pot fi menționate Muzeul de Artă, Muzeul Olteniei, SC High-Tech Industry Park, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum şi Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman“.
Sănătatea reprezintă un sector extrem de important pentru autorităţile judeţene. Dovadă stau investiţiile constante pe care CJ le-a făcut în acest domeniu. Acestea se ridică la 30 de milioane de euro şi plasează Doljul pe primul loc pe ţară în ceea ce priveşte sumele alocate acestui sector.
Prin toate investițiile realizate, conducerea CJ dorește să fie cât mai aproape de cetățeni şi să crească gradul de dezvoltare a județului Dolj.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 22 mai 2019

Actualitate

» Dăncilă, după ce Dragnea a amenințat-o cu o analiză a activității după alegeri: ”Nu îmi este teamă”
» CCR a amânat dezbaterile pe Codurile penale pentru 28 mai
» Se împlinesc 62 de ani de la moartea celui mai important poet simbolist român
» Nouă atenţionare de vreme severă
» Decizie istorică în UE: Anul în care vor fi interzise complet farfuriile, tacâmurile şi paiele din plastic
» Vremea continuă să fie instabilă în toată ţara
» Curtea Constituţională dezbate astăzi sesizările Opoziţiei privind modificarea codurilor penale

Publireportaj

» Comunicat de presă privind încheierea proiectului cu titlul “Dezvoltarea activităţii firmei JADEX TRADING SRL prin achiziţia de utilaje şi echipamente”
» Comunicat de presă ,,Creşterea competitivităţii econimice a S.C. Ra Trade Construct S.R.L. prin achiziţionarea de utilaje performante”
» Sărbătoarea tradiţiei şi a bucuriei în comuna Călăraşi (VIDEO, GALERIE FOTO)
» PSD miroase pericolul de la urne și declanșează operațiunea „Boicotul“
» VOTAȚI LIBER! Scrisoare către doljeni

Dolj

» (Video) Au fost inaugurate lucrările la conducta de transport gaze naturale Craiova – Segarcea – Băilești – Calafat
» Dolj: Prinşi la volan fără permis de conducere
» Executorul Drăgoi, dat în urmărire internaţională
» Titlu de excelenţă pentru 12 licee tehnologice din Dolj
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» 3,77% – rata şomajului în Gorj
» Comisie de analiză pentru redeschiderea Transalpinei

Mehedinţi

» UPDATE USR: Președintele filialei Mehedinți a fost atacat și desfigurat în timp ce împărțea pliante electorale

Sport

» Unde pot fi urmărite meciurile Simonei Halep de la Roland Garros 2019
» Fotbalist român condamnat pentru o bătaie într-un club din Italia
» Defensiva Universităţii Craiova, în cifre

Bani & Afaceri

» Val de radieri de firme în Oltenia

Sanatate

» Care sunt bolile pe care le putem preveni prin vaccin

Educatie

» Evaluare Națională 2019, clasa a VI-a. Elevii susțin miercuri proba de limbă şi comunicare
» Generatoare cu lămâi, expuse de studenţi la Craiova (Galerie Foto)

Magazin

» Reţeta zilei: Pui în crustă de parmeza
» Trucuri pentru a păstra alimentele proaspete mai mult timp
» Horoscop
» Bancul zilei

Top