Avram Iancu, hunedoreanul care în 2016 a traversat înot Canalul Mânecii, iar în 2017 a parcurs Dunărea de la izvoare până la vărsare, a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate GdS despre mândria de a arăta Europei cât de puternic este ADN-ul românesc. Ce l-a mânat în aceste aventuri, care au fost cele mai grele obstacole şi ce planuri de viitor mai are bibliotecarul din Petroşani aflaţi în cele ce urmează.
GdS: Domnule Avram, aveți în palmares experiențe notabile pe plan mondial, iar una dintre acestea este parcurgerea înot a Dunării de la izvor și până la vărsare. Spuneți-ne, vă rog, de unde v-a venit ideea acestei aventuri și cum a fost pentru dumneavoastră această experiență?
Avram Iancu: Ca să vă răspund la întrebare, trebuie să fac un mic prolog, în sensul că eu, ca român, nu mă simt deloc bine când compatrioţii mei se întreabă: „Ce să fac eu în România?“ sau spun „Asta-i România!“. Eu consider că nu este o abordare bună și avem toate motivele să credem în România, fiecare acolo unde trăim în acest spațiu absolut de poveste. Mă bucur foarte mult că am găsit un fel al meu de a mă exprima și a transmite acest mesaj: că noi trebuie să fim mândri de România și de orașele ei. Din cei 2.860 km câți are lungime fluviul Dunărea, 1.072, adică 33 la sută, se află pe teritoriul României, iar eu sunt mândru de acest lucru. Am vrut să dau viață unui roman, „Pilotul de pe Dunăre“, din mai multe motive. În primul rând, doresc ca tinerii să aibă mai multă încredere în ei. Un alt motiv a fost că Dunărea străbate zece țări, iar noi am intrat în UE acum zece ani, deși geografic suntem în Europa de când lumea. Am dorit să arătăm Europei că ADN-ul românesc este puternic, că poate să realizeze chiar o premieră mondială, parcurgerea înot a unui fluviu fără costum de protecție. A fost foarte greu. Mi-au trebuit 89 de zile ca să realizez acest lucru, fără nici o zi de pauză, au fost multe obstacole, cel mai mare fiind hipotermia, în Germania și Austria.
„La Linz a fost un moment extraordinar când zeci de români au făcut o horă a unirii“
GdS: În afară de hipotermie, cu ce alte obstacole v-ați mai confruntat?
A.I.: A fost un moment foarte greu când efectiv m-am înfipt într-o buturugă, a fost un obstacol subacvatic pe care nici caiaciştii nu au reușit să îl vadă. Am simțit o bubuitură foarte mare, o durere, am avut o rană deschisă pe coastă, care abia într-o lună s-a vindecat, având în vedere că am fost tot timpul într-un mediu umed. Au fost probleme foarte mari şi în josul Dunării, când vântul sufla cu putere, a ridicat valuri foarte mari și nu este deloc ușor să înoți atunci când la fiecare două secunde un val se sparge în cap.
GdS: Aţi înotat aproape 3.000 km fără costum de protecţie. De ce aţi ales să faceţi asta?
A.I.: Dunărea a mai fost parcursă în trecut de două persoane, slovenul Martin Strel, care în 2000 a parcurs întregul curs al Dunării cu costum de neopren și cu labe de înot în 58 de zile. În 2006, canadianca Mimi Hugh a înotat fără labe și a demonstrat că o femeie poate face acest lucru în 90 de zile, dar ajutându-se de costum de neopren. În 2017, eu am dorit să arăt întregii lumi că se poate înota fără costum și fără labe în 89 de zile și mă bucur că am reuşit să fac asta. Costumul conferă avantaje deosebite, temperaturile scăzute nu mai afectează înotătorul şi îi conferă o alunecare mai mare. Să parcurgi Dunărea în slip este o premieră mondială greu de egalat.
GdS: Cum vă întâmpinau oamenii care erau pe malul Dunării?
A.I.: Indiferent că au fost români sau străini, au reacționat în același fel. Țările riverane Dunării în amonte au reacționat foarte frumos și mă bucur că presa acestor țări a prezentat în mod pozitiv tentativa mea și a pus într-o lumină pozitivă România. În toate orașele acestor țări au fost grupuri de români care au ținut să mă întâlnească și să mă felicite. La Linz a fost un moment extraordinar când zeci de români au făcut o horă a unirii, a bucuriei tipic românești. Apoi, când am intrat în țară, a fost extraordinar, m-am simțit ca o echipă de fotbal care joacă acasă, cu tribuna de partea ei. 1.000 de români m-au așteptat la Moldova Nouă, a fost extraordinar!
„Nimic măreț nu se realizează ușor“
GdS: În spatele acestei performanțe stau foarte multe ore de antrenament și de muncă. De unde legătura între cărți și sport, pentru că știm că sunteți bibliotecar la Petroșani?
A.I.: Nimic măreț nu se realizează ușor. Lucrurile mărețe cer foarte multă pregătire și nu îmi este deloc ușor pentru că sunt soț, sunt tată, am trei fetițe, am un job și nu este deloc ușor să găsesc timpul necesar antrenamentului, care a fost foarte serios. Din data de 1 decembrie a fiecărui an, încep antrenamentele, alerg pe dealurile și munții din Petroşani şi înot foarte mult la bazinul didactic.
GdS: Ați fost dintotdeauna îndrăgostit de înot sau mai târziu s-a născut această pasiune, care mai apoi s-a transformat în performanță?
A.I.: Am învățat să înot la zece ani, iar la sfârșitul anilor 90 am participat la numeroase concursuri de triatlon, deci inevitabil am avut o pasiune pentru înot. Niciodată însă nu am făcut înot de performanță, în sensul participării la concursuri în bazin. În 2013, în urma lecturării unei cărți la locul de muncă am văzut o istorie fascinantă a traversărilor înot a Canalului Mânecii, iar la ora la care eu citeam cartea erau 900 de oameni din întreaga lume care au traversat Canalul din 60 de țări, dar, din păcate, nu era nici un român. Nu am putut accepta acest lucru, am evaluat capacitatea mea de a traversa Canalul Mânecii, am ajuns la concluzia că pot și, mergând pe principiul ce pot eu să fac pentru țară, și nu ce poate face țara pentru mine, am zis să pornesc o revoluție în ceea ce privește înotul în ape deschise. Este o revoluție pe care am reușit să o duc la capăt în 29 spre 30 august 2016, după un efort continuu de 17 ore și 54 de minute. Au fost 62 de kilometri parcurși. A fost fantastic de greu!
„Te rog, înoată!“, mesajul soţiei lui Avram Iancu în timp ce traversa Canalul Mânecii
GdS: Aceasta a fost practic prima experiență care v-a făcut cunoscut pe plan mondial. Știu că alături a fost soția dumneavoastră, care vă însoțea dintr-o barcă. Povestiţi-ne cum a fost acea zi.
A.I.: În marea zi a traversării, soția mea a fost în acea barcă oficială şi a trăit emoţiile alături de mine. A fost un moment foarte important, când, după 12 ore de înot, soția mea a scris un mesaj absolut copleșitor pentru mine: „Te rog, înoată!“. Eu înotam deja de 12 ore, iar când am văzut mesajul mi-au dat lacrimile, am încordat arcul voinței la maximum și, după încă șase ore de agonie, în bezna nopţii, am reușit să ating țărmul Franței.
GdS: Ce ați simți în momentul în care aţi pus piciorul pe pământul Franței?
A.I.: Piciorul stâng a atins țărmul… Odată ieșit din apă am început să urlu de bucurie, a fost un moment memorabil! Am luat o piatră de pe țărmul Franței, o am și acum acasă.
„Avram Iancu este un nume pe care nu doresc să îl fac de râs“
GdS: Apoi ați demarat o altă aventură, parcurgerea Dunării din Germania în România. Cum ați fixat ziua plecării, avea o însemnătate anume?
A.I.: Am început în 20 iunie această aventură pur și simplu pentru a fi cât mai aproape de căldura verii. Acolo era foarte frig, aș fi început această cursă și mai târziu, dar știam că va dura foarte mult parcurgerea Dunării, fapt ce ar însemnat sosirea la Sulina mult mai târziu în toamnă. Și așa am ajuns în 16 septembrie. Dacă mai întârziam două săptămâni, veneau friguri cumplite, cărora nu le mai puteam face față. Am avut o echipă de suport, doi caiacişti care mă urmau pe apă, precum și o echipă de suport terestru, o mașină. Am dormit foarte mult în acea mașină, 60 de nopţi, pentru că, dincolo de efortul meu, și logistica a fost foarte greu de realizat. Imaginați-vă că înotam și ajungeam în mijlocul pustietăţii. Acolo, și 100.000 de euro să fi avut, nu aveai unde să te cazezi, a fost foarte dificil.
GdS: Vorbind despre suport, a existat și o susţinere financiară din partea autorităţilor, care să încununeze acest efort?
A.I.: Românii m-au ajutat, în mare parte firmele românești, precum și Primăria Petroșani, cu combustibilul pentru acea mașină. După ce am venit acasă, am avut parte de o primire foarte frumoasă și am primit un premiu de 10.000 de lei din partea consiliului local și modificarea numelui bazinului didactic din Petroșani, care îmi va purta numele. Eu sunt foarte bucuros de ceea ce am realizat, iar în momentul în care am pornit la drum nu a existat nici o miză financiară. Mă bucur că, după ce am dovedit că pot să fac această premieră mondială, Consiliul Judeţean mi-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Hunedoara, un tiltlu foarte impotant pentru mine pentru că de acest județ este legat destinul adevăratului erou al României, marele Avram Iancu.
GdS: Cum este să purtați numele acestui erou?
A.I.: Poate nimic nu e întâmplător în viață. Cu siguranță este un nume pe care nu doresc să îl fac de râs, ci îmi doresc să îi aduc cinste.
Nominalizat la titlul de omul anului în lume
GdS: Aveți și alte proiecte sau aşteptaţi să vă găsiţi inspiraţia într-o nouă carte?
A.I.: Efectele parcurgerii înot a Dunării încă se resimt. Mă bucur că World Open Water Swimming, cu sediul în America, a monitorizat foarte atent activitatea mea, iar efortul meu a trecut dincolo de ocean și pe 1 noiembrie am fost nominalizat alături de 12 înotători din întreaga lume la titlul Men of the Year la înotul în ape deschise. Decernarea titlului se face în două etape. Prima etapă este nominalizarea, apoi, timp de două luni, are loc un vot popular la scară planetară, aşa că până pe 1 ianuarie cine doreşte poate să mă voteze pe site-ul World Open Water Swimming Association. Anul viitor, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la Marea Unire, voi dori să evidenţiez România la nivel mondial. Nu vă pot spune ce voi face, poate în iarna asta mai citesc o carte și mă voi inspira.
GdS: Ştim, de asemenea, că veți înota pentru un băiețel și chiar v-aţi scos la licitaţie ochelarii şi casca.
A.I.: Este adevărat, luni (astăzi, 18 decembrie), voi înota 12 ore la bazinul didactic din Petroşani pentru Patrik Andrei, un băiat de 7 ani, diagnosticat cu cancer, care are nevoie de multe tratamente costisitoare. Mi-am scos deja la licitaţie casca şi ochelarii cu care am trecut Canalul Mânecii și deja am avut o primă strigare pentru cască.
GdS: Aveți un mesaj pentru tineri, mă refer în special la cei care pleacă din ţară, în căutarea unui trai mai bun?
A.I.: Îmi este greu să le spun să nu mai plece, cu toate că acesta e mesajul: un război este pierdut când încetezi să lupți. Dacă un român pleacă hotărât să nu se mai întoarcă, bătălia pentru România a fost pierdută prin acel conaţional. Avem o țară binecuvântată, cu munți, râuri, cu fluviu şi mare. Noi nu trebuie să ne construim o identitate naţională, ci să o redescoperim. Cred că avem resurse umane de foarte mare calitate și putem pune umărul să clădim ţara noastră, și nu țara altora.
