Acasă Actualitate Interviu Criticul literar Gabriela Gheorghișor: „Orgoliile şi invidiile sunt mai exhibate în...

Criticul literar Gabriela Gheorghișor: „Orgoliile şi invidiile sunt mai exhibate în Craiova“

-

gheorghisor

Intervievatul GdS de astăzi consideră că orgolii şi invidii sunt peste tot, dar poate mai exhibate aici, oltenii fiind mai temperamentali. Gabriela Gheorghișor (foto), „critic sagace“, cum bine a caracterizat-o criticul senior Constantin M. Popa, împlinește 34 de ani pe 16 octombrie.
Ion Jianu: Ar trebui să începem acest interviu adresându-vă o memorabilă frază a lui Călinescu, „Defineşte-te singur, dacă ai această veleitate, şi vei fi crezut“. Aşadar, definiţi-vă… Cadru universitar, critic literar, poet, redactor de revistă literară, leneşă ca o pisică aristocrată, introvertită…?
Gabriela Gheorghișor: Sunt profesor (folosesc generic termenul: am fost şi educatoare o lună, înainte să intru la facultate, am predat un an şi în învăţământul preuniversitar) şi critic literar. Am fost redactor doi ani la revista „Mozaicul“, iar din 2010 lucrez la „Ramuri“. Dacă eşti filolog şi ai spirit critic, meseria de redactor la o revistă nu necesită o pregătire specială. Poetă nu pot să spun că aş fi, nu am publicat nici o carte de poezie şi nu am fost validată ca atare. Caracterizarea „leneşă ca o pisică aristocratică, introvertită“ aţi preluat-o dintr-un alt interviu cu mine. Cred că orice persoană cu înclinaţii ori pasiuni artistice este predispusă la contemplare, la o formă de lene care intră în contradicţie cu spiritul pragmatic, lucrativ. Dacă trecem peste acest alint al omului căruia îi place să citească, să asculte muzică, să privească opere de artă, să vizioneze filme, ore întregi, n-aş zice că sunt chiar leneşă. Am avut perioade în care scriam câte-o cronică pe săptămână, dincolo de alte activităţi. Nu există însă şi azi mentalitatea că artiştii sunt un fel de „paraziţi“ ai societăţii? Că munca lor e o futilitate? Din păcate, există. Da, poate şi pentru că sunt introvertită am ales critica literară, mi-e mai uşor să vorbesc despre scrierile altora decât despre mine. Dar, iată, fac şi exerciţii de extravertire, cum e şi dialogul acesta.
I.J.: Cum aţi caracteriza viaţa literară din Craiova: orgolioasă, invidioasă…? Ce (nu) vă place în Cetatea Băniei?
G.G.: Cred că orgolii şi invidii sunt peste tot. Poate mai exhibate aici, oltenii fiind mai temperamentali. Nu-mi place orizontul îngust al unora, acela de a crede că e suficient să fii „profet în ţara ta“, adică în oraşul tău. Mă bucură faptul că avem şi câţiva scriitori care sunt vizibili în plan naţional. Că avem trei reviste de cultură importante (care supravieţuiesc singure, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în celelalte zone ale ţării, unde autorităţile locale finanţează revistele de cultură), teatru, filarmonică, operă, teatru de păpuşi. E trist însă că nu există nici măcar o librărie cum sunt cele din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Sibiu, unde se fac lansări şi vin şi scriitori din alte părţi. Nici edituri foarte puternice nu avem. Toate acestea ar crea un mai mare dinamism al vieţii literare din Craiova şi intrarea într-un dialog cultural benefic.

„Important este să facem lucruri bune şi frumoase…

I.J.: În anul 2012 aţi devenit membră a Uniunii Scriitorilor şi aţi fost distinsă cu două premii importante pentru aceeaşi carte („Mircea Horia Simionescu – dezvrăjbirea şi fetişizarea literaturii“) – Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Cartea de Debut pe anul 2011 şi Premiul „Cartea Anului“ al Filialei Craiova a US. Întrebare: 2012 este cel mai important  an din „tânăra“ dumneavoastră carieră?
G.G.: Am devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România tocmai pentru că am primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Cartea de Debut pe anul 2011. Conform statutului Uniunii Scriitorilor, un premiu naţional al USR îţi asigură accederea în această asociaţie automat, chiar dacă ai o singură carte publicată. Premiul „Cartea Anului“ al Filialei Craiova a USR l-am primit ulterior şi nu mi-a adus decât atacuri mizerabile. Cu aceeaşi carte am mai obţinut Premiul „Tiberiu Iliescu“, al revistei „Mozaicul“, şi Premiul pentru Exegeza Romanului (la Colocviile Romanului Românesc Contemporan, ediţia a V-a, Alba-Iulia). S-ar putea spune că a fost un an important pentru mine, dar să ştiţi că sunt destui scriitori de carieră care nu sunt membri ai USR. Mie nu-mi place să vorbesc în termeni de carieră, nu pentru asta scriu. De ce n-ar fi şi 2014 la fel de important, dat fiind că anul acesta am devenit titular la Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova? La drept vorbind, important este să facem lucruri bune şi frumoase şi să avem credinţă în ce facem, cineva va vedea asta, mai devreme sau mai târziu.
I.J.: Fiecare talent se pliază şi exprimă epoca sa. V-aţi pliat pe această epocă?
G.G.: În măsura în care am scris despre autorii epocii, da.
I.J.: Ţineţi cronică literară la revista Uniunii Scriitorilor din Craiova, „Ramuri“, şi la „România Literară“. Reuşiţi să urmăriţi tot ce se publică sau aveţi un anume criteriu de selectare a cărţilor pe care le recenzaţi?
G.G.: Pe cât se poate omeneşte urmări ce se publică azi, urmăresc. Se publică mult, atât cărţi bune, dar, mai ales, proaste. De obicei, recenzez cărţi pe care le consider valoroase. Sau care mă incită prin ceva anume. Oricum, citesc mult mai mult decât scriu.
I.J.: La ce carte lucraţi? Pe când un volum de poeme?
G.G.: Lucrez la un studiu despre poetul Cristian Popescu. Voi publica în curând „Monogramele la poezie“ (un volum care va conţine cronici despre cărţi de poezie). Un volum de versuri nu voi publica în viitorul apropiat, scriu foarte rar poeme.
I.J.: Faceţi parte din noul val de critici literari. Cum aţi reuşit să pătrundeţi, la doar 30 de ani, în această lume aparte, cu mari orgolii şi destule parti-pris-uri balcanice?
G. G.: Pentru a înţelege utilizarea adverbului „doar“ ar trebui să ştiu la ce vă raportaţi. Poate înainte de ’89, când existau diverse constrângeri (legate de cenzură, de „originea sănătoasă“), scriitorii ajungeau să debuteze şi să fie cunoscuţi la vârste mai înaintate. Dacă vă uitaţi la scriitorii (includ aici şi criticii literari) formaţi/iviţi după Revoluţie, veţi vedea că aproape toţi au intrat în această lume chiar înainte de 30 de ani. Pentru cei care nu cunosc sfera literaturii recente sau nu citesc revistele literare, pot să enumăr câteva nume de critici literari şi eseişti ai noului val, tineri sau foarte tineri în momentul în care s-au afirmat: Bogdan Creţu, Daniel Cristea-Enache, Paul Cernat, Angelo Mitchievici, Antonio Patraş, Marius Chivu, Bianca Burţa-Cernat, Mihai Iovănel, Claudiu Turcuş, Alexandru Matei, Alex Goldiş, Cosmin Ciotloş, Adina Diniţoiu, Raluca Dună, Luminiţa Corneanu ş.a. Cum am reuşit? Am scris recenzii şi cronici pentru revistele literare, am publicat două cărţi de critică literară („Mircea Horia Simionescu. Dezvrăjirea şi fetişizarea literaturii“ şi „Monograme. Configurări ale prozei româneşti contemporane“) şi am fost citită de oameni care mi-au apreciat talentul şi munca, începând cu profesorii mei de la Facultatea de Litere din Craiova şi sfârşind cu alţi profesionişti ai domeniului din ţară. Ştiu că sunt persoane înclinate să caute explicaţii obscure ori de ordin extra-literar, însă eu îi îndemn pe toţi tinerii înzestraţi şi perseverenţi să scape de astfel de prejudecăţi induse de societatea în care trăim şi să-şi încerce forţele în scris. În 2007, când nu eram cunoscută, am trimis câteva cronici la revistele „Observator cultural“ şi „România literară“ şi am avut surpriza plăcută să fie publicate. În 2008, Simona Sora m-a invitat să scriu la „Dilemateca“. E vorba, aşadar, de redactori ai unor reviste care nu-mi erau prieteni ori cunoştinţe apropiate. Dan Cristea, de la „Luceafărul“, mă ştia de la un curs de master, pe care îl ţinuse la Craiova. Pe Gabriel Chifu l-am cunoscut la Centenarul „Ramuri“, iar în 2006, după ce am prezentat unul dintre laureaţii premiilor revistei, m-a invitat să devin colaborator la secţiunea de cronici literare. Trăim o altă epocă. Astăzi, poeţii şi prozatorii debutează editorial la 20 şi ceva de ani. Ştiţi câţi ani are Ştefan Baghiu, de pildă, cel care a luat anul trecut toate premiile importante pentru debut? 22 de ani.
I.J.: Originară din Teleorman, aţi ales Craiova. De ce Bănia şi nu Bucureştiul, mai aproape de casă şi mai aproape de marea celebritate?
G.G.: M-am născut în Alexandria, dar am crescut la bunicii dinspre mamă, în comuna Bălceşti, judeţul Vâlcea, care se află la mai puţin de 50 de kilometri de Craiova. Am făcut liceul pedagogic la Alexandria, însă mi-am dorit să mă întorc aproape de ceea ce însemna pentru mine „acasă“. Când mă duceam în vacanţe în Teleorman, toţi îmi ziceau „olteanca“. Plus că nu m-aş simţi foarte bine într-un oraş în care doar să ajungi la serviciu îţi ia, în cel mai fericit caz, o oră-două. Craiova este un oraş mai mic, dar care îţi oferă mai multă tihnă. Celebritatea nu poate fi sau nu ar trebui să fie un scop în viaţă. În ceea ce priveşte scrisul, poţi să scrii foarte bine şi la Craiova şi, graţie internetului, să fii citit oriunde. Fapt care ar trebui să vindece de complexele provinciale, acolo unde ele există.

ȘTIRI VIDEO GdS

Bancul zilei

Bulă, urmărit de nemţi, neavând unde să se ascundă, s-a băgat într-o fântână: Neamţul: E cineva acolo? Bulă face pe ecoul:E...

Adevărul despre dieta Cambridge

Planul dietei Cambridge se bazează pe consumul unei varietăţi de supe, batoane speciale pentru slăbit şi shake-uri care pot fi achiziţionate doar...