7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCulturaPoveștile Teatrului Colibri, pe scenă la Craiova, Slatina, Caracal și Brașov

Poveștile Teatrului Colibri, pe scenă la Craiova, Slatina, Caracal și Brașov

Actorii Teatrului pentru copii și tineret Colibri pregătesc povești pentru Craiova, Slatina, Caracal și Brașov. Actorii s-au întors recent de la Festivalul Internațional de Teatru „Povești“ Alba Iulia și de la Festivalul Internaţional de Animaţie „Gulliver“ Galați,

„Ursul păcălit de vulpe“

Vineri, poposesc la Slatina, la invitația Clubului Rotary Slatina, cu care Teatrul Colibri colaborează de peste 20 de ani. La Casa de Cultură din Slatina, la orele 10.00 și 12.00, copiii se vor bucura de spectacolul „Ursul păcălit de vulpe“ de Ion Creangă.

Sâmbătă vor fi două spectacole

Sâmbătă, actorii de la Colibri participă la Festivalul de Teatru „Ștefan Iordache“ din Caracal, cu spectacolul „Povestea celor trei purceluși“. Este o piesă interactivă, veselă și educativă.

Tot sâmbătă, 27 mai, de data aceasta la Craiova, la ora 18:00 este programat spectacolul „Cântăreții din Bremen“, dramatizare de Patrel Berceanu după Fraţii Grimm, regia Valentin Dobrescu, muzica Alin Macovei – Moraru, scenografia Mirela Tofan Dore, coregrafia Lelia Vais.

Cu actorii: Daniel Mirea, Marin Fagu, Iulia Cârstea, Ionica Dobrescu, Adriana Ioncu, Alla Cebotari; voci: Mircea Surdu, Mugur Prisăcaru.

Alte spectacole

Duminică, la ora 11.00, se va juca spectacolul „Crăiasa Zăpezii“, adaptare după H.Ch. Andersen, regia Laurențiu Tudor. Spectacolul se adresează unui public de peste 5 ani.

Luni, Teatrul Colibri participă la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „ׅArlechino – Caravana poveștilor“ – ediția a VIII-a cu spectacolul „Pic“.

Tot aici va fi vernisată și expoziția de scenografie „Cristina Pepino – PROVOCĂRI“, prezentată deja la Craiova, Alba Iulia și Galați.

Citește și: Fost deputat francez, condamnat la 5 ani de închisoare pentru că a jucat la cazino pe bani publici

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS