Articolul de faţă este consacrat celui care a fost ani de-a rândul Profesorul meu de Diplomaţie: Mircea Maliţa (1927-2018), asociindu-l cu profundă veneraţie altor doi Magiştri: Nicolae Titulescu şi Ştefan Andrei. Pe acesta din urmă – la fel ca pe Mircea Maliţa – l-am cunoscut nu doar din cărţile, studiile, memoriile şi articolele lor, ci dintr-o serie de întâlniri şi discuţii directe, avute la Bucureşti sau în străinătate.
Mai întâi, cititorii vor afla câteva elemente ale prestigioasei biografii a lui Mircea Maliţa. S-a născut la Oradea la 20 februarie 1927 în familia unui avocat. După ce urmează şcoala primară şi prima parte a studiilor liceale, este nevoit – când nu împlinise încă vârsta de 14 ani – să se refugieze împreună cu familia sa din Ardealul ocupat la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind succesiv elev la Liceul “Radu Negru” din Făgăraş, Liceul Episcopiei Greco-Catolice din Beiuş şi Liceul “Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. Este licenţiat în Matematică al Universităţii din Bucureşti, unde a avut profesori eminenţi ca: Ion Barbu/Dan Barbilian; Grigore C. Moisil; Octav Onicescu; Simion Stoilov; Miron Nicolescu. A urmat în paralel cursurile Facultăţii de Filosofie. Mircea Maliţa a fost lider al Frontului Democratic al Studenţilor, devenit mai târziu Uniunea Naţională a Studenţilor din România. În anul 1972 a obţinut gradul de profesor universitar, fiind titular al cursurilor “Modele matematice în ştiinţele sociale” şi “Logica şi inteligenţa artificială” la Facultatea de Matematică a Universităţii bucureştene. În 1974 devenea membru corespondent al Academiei Române, iar în 1991 membru titular al înaltului for ştiinţific. Soţia mea, prof. univ. dr. Maria Cornelia a avut onoarea de a participa în anul 1987 – în cadrul delegaţiei române conduse de academicianul Mircea Maliţa – la Congresul Mondial de Logică, Metodologie şi Filosofia Ştiinţei de la Moscova, admirând alesele calităţi intelectuale ale savantului nostru.
În continuare, iată câteva repere semnificative ale unei vieţi petrecute pe meleagurile atât de întortocheate ale diplomaţiei şi relaţiilor internaţionale, care m-au cucerit pur şi simplu, fără să îi fi mărturisit vreodată acest fapt: *Participarea ca student în anul 1949 în delegaţia condusă de Mihail Sadoveanu la Congresul Mondial al Păcii de la Paris; *Prima misiune diplomatică cu prilejul Conferinţei UNESCO, desfăşurate în Capitala Uruguayului, Montevideo; *Participarea în 1956, în calitate de consilier desemnat de Athanase Joja, în prima delegaţie a României la ONU; *Director al Direcţiei Culturale din MAE în 1960-1962 şi apoi în 1962-1969 Adjunct al Ministrului Afacerilor Externe pentru ONU şi relaţii internaţionale; *Prezenţa, din anul 1974, în consiliile pregătitoare ale Conferinţelor Mondiale ale ONU pentru Populaţie, Ştiinţă şi Tehnologie, Dezvoltare; *Ambasador în Elveţia şi Reprezentant permanent al României la ONU/Geneva în perioada 1980-1982; *Ambasador al României în SUA în anii 1982-1984; *Fondator şi membru de onoare al Clubului de la Roma şi vicepreşedinte al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma; *Preşedinte fondator al Fundaţiei Universitare a Mării Negre; *Membru al Academiei Mondiale de Arte şi Ştiinţe, Academiei Internaţionale de Perspectivă Socială, Federaţiei Mondiale a Studierii Viitorului, Academiei Internaţionale “Leonardo da Vinci”; *Fondator al Centrului European de Cultură de la Bucureşti.
Selectez din numeroasele cărţi scrise de Mircea Maliţa în domeniul relaţiilor internaţionale: “Diplomaţia. Şcoli şi instituţii”; “Teoria şi practica negocierilor”; “Jocuri pe scena lumii. Conflicte, negocieri, diplomaţie”; “Tablouri din Războiul Rece. Memoriile unui diplomat român”; “Între război şi pace”; “Istoria prin ochii diplomatului”; ”Cuminţenia pământului. Strategii de supravieţuire în istoria poporului român”
Păstrez amintiri foarte agreabile ale prezenţei lui Mircea Maliţa la anumite manifestări constituţionale, desfăşurate la Istanbul şi la Atena sub auspiciile Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre/OCEMN al cărei Secretar General Adjunct am fost în perioada 1993-1997. Trebuie să remarc aportul său esenţial la înfiinţarea şi promovarea noii dimensiuni a OCEMN: cooperarea academică. La una dintre reuniunile găzduite în Capitala Greciei, participanţii au aplaudat minute în şir, după intervenţia rostită liber în limba engleză, de Mircea Maliţa – o vibrantă pledoarie din care nu au lipsit: maximele antice; interogaţiile retorice; metaforele atractive; divagaţiile surprinzătoare; peroraţiile persuasive. Nu înţelegeam prea bine în acele momente dacă în faţa noastră vorbea un diplomat sau un logician; atunci şi acolo ambele ipostaze se aflau într-o simbioză impresionantă.
Reuşind să aranjez o deplasare de câteva ore la Delphi/Grecia cu ajutorul prietenilor mei de la MAE elen, am asistat la admiraţia lui Mircea Maliţa lângă ruinele Templului lui Apollo. Imediat i-au venit în minte două celebre maxime îndemnând la prudenţă şi înţelepciune, ce fuseseră gravate cândva în pronaos: “Cunoaşte-te pe tine însuţi!” şi “Nimic în exces!”, precum şi faptul că istoricul grec Plutarh (46-126) formulase anumite consideraţii despre semnificaţia literei E, înscrise pe unul dintre zidurile Templului.
Academicianul Mircea Maliţa avea un sănătos şi molipsitor simţ al umorului, constatând acest semn distinctiv în mai multe împrejurări. Dânsul a venit într-o vizită oficială la Istanbul în vara anului 1996, având onoarea şi plăcerea de a-l însoţi. Se cazase trei nopţi în clădirea Consulatului General al României, într-o cămăruţă modestă, situată la ultimul etaj, în lipsa unor fonduri asigurate de autorităţile din ţară pentru a sta la un hotel, spre uimirea mea. Fiind nevoit, la vârsta Domniei Sale, să urce de mai multe ori scările învechite (neexistând niciun lift), mi-a spus într-o seară: “Dragă Dane, probabil cei de la Minister îmi pun sănătatea destul de şubrezită la mare încercare, vrând parcă să isprăvesc mai repede această viaţă în care eu cred că mai am multe de zis şi de scris.”. Într-o altă zi – vizitând împreună Palatul Topkapî şi ajungând în Sala Armelor – mi-a spus zâmbind, după o tăcere tipic ardelenească în timp ce privise îndelung sabia Sultanului Baiazid I, poreclit Fulgerul/Yildirim: “Cred că această armă a fost văzută şi de Mircea cel Bătrân al nostru înaintea victoriei sale asupra turcilor în bătălia de la Rovine din 1395.”.În faţa sabiei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mircea Maliţa a citat din memorie cuvintele Voievodului Moldovei, pronunţate pe patul de moarte: “Dacă veţi fi vreodată nevoiţi să cădeţi la învoială cu vreunul din duşmanii voştri, alegeţi-i pe turci pentru că ei sunt cei mai cinstiţi!”.
Cu ani în urmă, la ora prânzului îl întâlneam pe distinsul academician servind masa împreună cu alţi doi consilieri, Constantin Mitea şi Eugen Florescu; îl aşteptam să termine şi apoi îl însoţeam spre liftul interior. Îmi amintesc ceea ce mi-a spus într-o zi: “Scuză-mă, dragă Dane, dar acum mă duc sus, aşteptând să primesc noi indicaţii preţioase de la Zeii momentului.”. Am recepţionat de la academicianul Mircea Maliţa multe învăţăminte rostite cu zâmbetul pe buze, pe care nu le voi uita niciodată. Odată, dânsul mi-a zis: “Dacă vrei să le iei în seamă, ar fi bine. Oricum, să ştii că acestea nu vin de la un maliţios, ci de la un om cinstit.”.
Cu repetate prilejuri, Domnia Sa mi-a vorbit pe îndelete despre rolul bunei-dispoziţii construite în procesul negocierilor, dându-mi unele exemple personale din perioada post-decembristă. Tot de la Mircea Maliţa am aflat ceea ce spunea cândva Nicolae Titulescu: “Pentrua fi serios, nu este nevoie să fii trist.”. Sunt mulţumit că am avut ocazia de a oferi în anul 2014 un exemplar al cărţii “Unde sunteţi, domnule Titulescu?” celui căruia îi datorez multe îndemnuri însufleţitoare pentru activitatea mea diplomatică.
În urmă cu o jumătate de deceniu, la 21 mai 2018 ilustrul diplomat şi matematician Mircea Maliţa ne-a părăsit, trecând cu demnitate pragul Eternităţii. Cât de dureroase sunt verbele la Timpul Trecut atunci când suntem obligaţi să le rostim în referirile noastre la această personalitate excepţională!
Dan Mihai Bârliba
