7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratiePe ce cheltuiește CJ Dolj o rezervă de bani de peste 1 milion de euro

Pe ce cheltuiește CJ Dolj o rezervă de bani de peste 1 milion de euro

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a aprobat în şedinţa de joi redistribuirea a 5 milioane de lei din excedentul bugetar al anului 2018 pentru finanţarea unor cheltuieli de dezvoltare în acest an.

Aproape 2,5 milioane de lei sunt alocaţi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj pentru achiziţia unor imobile (2 milioane de lei), centrale termice (25.000 lei), sisteme de supraveghere video (20.000 lei) şi sisteme de alarmare, detecţie, semnalizare şi avertizare la incendiu (150.000 lei).

De asemenea, vor mai fi cumpărate sisteme de avertizare la efracţie (10.000 lei), programe informatice (150.000 lei), spot TV pe suport disc optic (130.000 lei).

Alţi 2,1 milioane lei sunt prevăzuţi pentru reţele exterioare de utilităţi şi drumuri de acces la High-Tech Industry Park Craiova. În fine, 441.000 lei merg către cheltuielile neeligibile în cadrul proiectului privind masterplanul de deşeuri al judeţului Dolj.

În cadrul şedinţei CJ, unii consilieri au întrebat de ce este nevoie de cumpărarea unor imobile pentru DGASPC şi dacă banii pot fi cheltuiţi până la finalul anului. Directorul DGASPC, Florin Stancu, a dezvăluit că intenţionează să cumpere case de locuit pentru copiii cu handicap.

Până la sfârşitul anului viitor, trebuie închise trei centre din subordinea CJ şi nu ar fi timp de construirea unor asemenea imobile, a mai spus acesta. „De când s-a aflat că vor fi închise aceste centre?“, au întrebat unii consilieri din opoziţie. „Din primăvară, iar legea care prevede acest lucru se află în parlament şi va fi, cel mai probabil, adoptată“, a spus Stancu.

Primăriile nu au bani pentru persoanele cu handicap

Pe marginea acestui subiect, consilierii au adus în discuţie şi problema banilor pentru persoanele cu handicap, pe care acum trebuie să-i plătească primăriile. Există bani pentru aceste plăţi? „Ni s-a promis că ni se vor da la rectificarea bugetară. Noi am făcut un tur pe la primării să vedem de câţi este nevoie“, a spus Cosmin Vasile, vicepreşedinte CJ Dolj.

Cei 5 milioane de lei redistribuiţi au fost luaţi de la alte proiecte, care nu pot terminate până la finalul acestui an. O parte importantă din această sumă (1,65 milioane lei) era destinată proiectelor din domeniul transporturilor. Unii consilieri din opoziţie au fost nemulţumiţi că aparatul CJ nu a fost în stare să cheltuiască aceşti bani. „Cum se explică faptul că în tot anul 2019 nu s-a putut realiza nici măcar proiectul pentru modernizarea drumului judeţean DJ 606C? Sunt prea multe redistribuiri ca să nu ne punem întrebări“, a spus consilierul PNL Alexandru Brezniceanu.

Responsabilii din aparatul CJ susţin că sunt diverse cauze pentru necheltuirea banilor: fie nu s-a prezentat nimeni la licitaţii, fie au fost probleme cu cadastrul, fie au fost multe contestaţii la licitaţii, lucru care a îngreunat întregul proces.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS