Cel puţin 7 oameni au murit și alți 23 sunt dați dispăruți după ce un feribot cu 267 de oameni la bord a naufragiat în Marea Mediterană, în largul coastei din partea de nord a insulei Cipru.
În condițiile unei mări agitate, nava s-a răsturnat și s-a scufundat. Naufragiul a antrenat o vastă operațiune de salvare a pasagerilor.
Potrivit presei locale, feribotul de tip catamaran a început să ia apă la aproximativ 7 km de ţărm, în largul portului Girne.
La bord se aflau 259 de pasageri și opt membri ai echipajului. Căpitanul a observat că apa pătrundea prin partea din faţă a navei şi a încercat să se întoarcă, însă nu a izbutit, iar catamaranul s-a răsturnat.
Pasagerii, surprinși în mijlocul haosului
Imagini surprinse de unii pasageri arată oameni cu veste de salvare stând înghesuiți, într-un echilibru precar, pe partea rămasă deasupra apei a feribotului. Unii au sărit în mare
Naufragiul a declanşat o intervenție amplă. În zonă au fost trimise nave ale Pazei de Coastă și elicoptere, dar la salvare au luat parte și pescari nimeriți în apropiere.
La țărm au fost mobilizate numeroase ambulanțe, care au preluat pasagerii răniți și i-au dus la cele mai apropiate spitale.
Nava se îndrepta spre coasta Turciei
Nava, aparținând companiei Filo Deniz-cilik din Turcia, plecase la ora locală 12 și jumătate din portul Kyrenia, cunoscut și sub numele turcesc Girne, și se îndrepta spre Taşucu, pe coasta mediteraneană a Turciei.
Deocamdată nu se cunosc cauzele naufragiului, dar în zonă bate vânt puternic încă de ieri. De altfel, sâmbătă după-amiază, două iahturi s-au zdrobit de stânci în Cipru.
Republica Turcă a Ciprului de Nord este recunoscută ca stat numai de Ankara. Comunitatea internațională consideră teritoriul parte a Republicii Cipru.
Insula este divizată din 1974, după intervenția militară a Turciei în nordul Ciprului.
Citește și: Vâlcea: Bărbat din Făurești, dus la Psihiatrie după ce și-a dat foc la casă

