Știri de ultima orăActualitatePensionarii primesc bani în plus anul acesta

Pensionarii primesc bani în plus anul acesta

O parte dintre pensionarii din România vor primi bani în plus de la stat, începând din luna mai 2026, în cadrul „Pachetului de Solidaritate”, un program social destinat celor cu venituri reduse.

Măsura vizează aproximativ 2,9 milioane de pensionari și se aplică exclusiv celor ale căror venituri lunare cumulate sunt de până la 3.000 de lei, potrivit ziare.com.

Sumele acordate diferă în funcție de nivelul pensiei și sunt plătite în două tranșe egale, una în mai 2026 și a doua în decembrie 2026.

Pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei vor primi în total 1.000 de lei, adică 500 de lei în luna mai și 500 de lei în decembrie.

Pentru cei cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul total este de 800 de lei, împărțit în două tranșe a câte 400 de lei.

În cazul veniturilor cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei, ajutorul total este de 600 de lei, respectiv 300 de lei în mai și 300 de lei în decembrie.

Ajutorul financiar este acordat automat, fără depunerea de cereri

Ajutorul financiar este acordat automat, fără depunerea de cereri, prin casele teritoriale și sectoriale de pensii. Sumele sunt finanțate de la bugetul de stat și sunt livrate odată cu pensia sau separat, în funcție de modalitatea de plată aleasă de beneficiar.

Sunt luate în calcul veniturile cumulate din pensia publică, pensia militară și indemnizația socială pentru pensionari. Dacă totalul depășește 3.000 de lei, sprijinul nu se acordă.

De asemenea, ajutorul este destinat doar pensionarilor cu domiciliul în România și aflați în evidențele caselor de pensii.

Când ajung banii

Pentru cei care primesc pensia pe card, plățile sunt efectuate, de regulă, în jurul datei de 12–13 ale lunii. Cei care primesc pensia prin Poșta Română își încasează banii în intervalul 1–15 ale lunii, în funcție de zona de distribuție.

În luna mai 2026, distribuirea efectivă a pensiilor și a ajutorului social va începe după 4 mai, odată cu reluarea activității poștale după zilele libere.

Citeşte şi: Cum va fi vremea până pe 1 iunie


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS