12 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

Peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

Polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen.

Polițiștii de frontieră, împreună cu colegi de la poliție, imigrări și jandarmerie, efectuează acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Structurile Ministerului Afacerilor Interne utilizează dispozitive mobile care folosesc aplicația eDAC, conectată la bazele de date ale autorităților române și a celor din Spațiul Schengen.

În această săptămână, polițiștii de frontieră au efectuat 20.599 de verificări în aplicația eDAC, pentru stabilirea valabilității condițiilor de călătorie și a documentelor de călătorie ale persoanelor.

Pe Aeroportul Henri Coandă București, o echipă mixtă formată dintr-un polițist de frontieră și un lucrător din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a oprit pentru verificări un bărbat. Acesta s-a legitimat cu un pașaport pakistanez și un permis de ședere emis de România.

Acesta a prezentat un boarding-pass în direcția Bologna. În urma verificărilor făcute în bazele de date ale IGI și din discuția cu angajatorul s-a constatat faptul că cel în cauză nu s-a mai prezentat la locul de muncă de peste 90 de zile, astfel că s-a întocmit un proces-verbal de depistare. Persoana a fost preluată de o echipă operativă a IGI.

Citește și: A încercat să plece din Republica Moldova cu 16 lingouri de aur

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS