16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate"Împreună", pentru 100 de copii din Siliştea Crucii. O "noapte de vis" la Tipografia

„Împreună”, pentru 100 de copii din Siliştea Crucii. O „noapte de vis” la Tipografia

Împreună putem schimba lucruri. Putem clădi, putem ajuta. Putem DĂRUI. S-a simţit în aer miercuri, la Tipografia Hub, Craiova, unde oameni de bine s-au reunit pentru a aduce ÎMPREUNĂ magia sărbătorilor pentru 100 de copii din Siliştea Crucii. Evenimentul caritabil, cu strângere de fonduri, a fost organizat de echipa Tipografia şi Fundaţia Gazeta de Sud şi a dovedit că împreună nu e un simplu cuvânt, ci o adevărată formulă magică.

Spaţiul cultural neconvenţional Tipografia Hub a fost inaugurat la mijlocul lui noiembrie şi, în numai o lună, a reuşit să câştige aprecierea si sprijinul comunităţii. Evenimentul de miercuri a fost şi un prilej de mulţumire pentru susţinerea primită şi de a încheia anul alături de cei care au înţeles rolul culturii pentru comunitate şi care au descoperit frumuseţea solidarităţii.

„Împreună chiar putem schimba lucruri”

„Cu ajutorul Fundaţiei Gazeta de Sud, care a renăscut şi ea în acest an, am trasat începutul unui drum nou, în care comunitatea sprijină cultura şi se alătură dorinţei de a face bine. Ba, mai bine spus, de a CREA binele. E un cuvânt mai potrivit, căci spiritul creator este, de fapt, generatorul oricărui act cultural. Am primit votul de încredere al unor oameni care au înţeles că rolul culturii într-o societate este acela de a clădi punţi şi de a deschide minţi.

Tipografia s-a născut tocmai din această nevoie de a construi, prin cultură, o societate mai bună. Evenimentul din această seară a fost numit generic ÎMPREUNĂ. Împreună chiar putem schimba lucruri. Împreună reuşim să oferim un Crăciun copiilor de la care a pornit ideea evenimentului nostru de astăzi. 100 de copii din Siliştea Crucii, pentru care părintele Ionuţ Iacob se zbate, cu dedicare, zi de zi”, a transmis Valentin Motroc, coordonatorul proiectului Tipografia, în deschiderea evenimentului.

Corul Filarmonicii „Oltenia”, aplaudat îndelung de cei prezenţi

Evenimentul „Împreună” a fost deschis, cu emoţie, de 10 copii veniţi de la Siliştea Crucii, alături de părintele Ionuţ Iacob, pentru a colinda oaspeţii şi a le mulţumi, astfel, în numele tuturor celor 100 de copii cu vârste între 3 şi 14 ani din localitatea doljeană, în felul lor simplu şi autentic, pentru bucuria primită în prag de Crăciun.

Momentul a fost urmat de un program de colinde oferit de Corala Academică a Filarmonicii „Oltenia”, în timpul căruia muzica a răsunat magic şi a adus lacrimi atât pe chipul celor din public, cât şi al membrilor corului, aplaudaţi călduros, îndelung de către cei prezenţi la Tipografia. Seara s-a încheiat cu publicul şi corul cântând împreună, un final simbolic şi de o extraordinară încărcătură emoţională.

Organizatorii transmit calde mulţumiri sponsorilor care au făcut posibil evenimentul şi care au contribuit la magie: Electroputere Mall, Team Montage, Reloc, Aroma Land, Sofia Bistro, Magnolia Residence, Polisea; şi partenerilor acestui eveniment: Filarmonica Oltenia, Domeniile Dascălu, Ford Plusauto, Exflor, Cofetăria Aida și Librarie.net.

Foto eveniment: Cosmin Kleiner

Datorită puterii lui ÎMPREUNĂ, 100 de copii vor simţi bucuria Crăciunului, iar noi simţim bucuria pe care o aduce magia de a dărui. Vă invităm să rămâneţi alături de noi şi în 2024. Avem planuri mari! Echipa Tipografia vă mulţumeşte! Sărbători fericite!

Citeşte şi: Tipografia, readusă la viaţă. A fost inaugurat noul hub cultural din Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS