12.9 C
Craiova
joi, 9 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Scandal de proporții în Primăria Simeria. Edilul a încercat să dea afară un angajat

(VIDEO) Scandal de proporții în Primăria Simeria. Edilul a încercat să dea afară un angajat

-

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria, din Hunedoara, a încercat să dea afară din birou un angajat și a tras de biroul acestuia. El l-a invitat pe consilierul juridic să iasă din sediu.

Călin Petru Marian, prefectul județului Hunedoara, a văzut filmarea făcută de colegele de birou ale consilierului juridic.
„Am primit filmarea aceasta în urmă cu puțin timp. Vedem o scenă care, din păcate, nu este desprinsă dintr-un film, ci tocmai dintr-un birou din cadrul primăriei orașului Simeria.
În calitate de prefect al județului Hunedoara, FAC UN APEL PUBLIC către domnul Iulius Bedea să înceteze războiul pe care îl poartă cu angajații primăriei și, totodată, să își aducă aminte pentru ce a fost votat de către cetățeni: să conducă orașul spre dezvoltare, nu spre dezastru și scandaluri.

De asemenea, președintele PSD Hunedoara și președinte al CJ Hunedoara, nu ar trebui să treacă cu vederea întâmplarea pe care o puteți urmări și dumneavoastră. Să nu uităm că în urmă cu puțin timp domnul Iulius Bedea a fost reales președinte al organizației PSD Simeria prin votul de încredere al organizației județene.
ACEST COMPORTAMENT NU TREBUIE TOLERAT, MAI ALES CÂND VINE DIN PARTEA UNUI CONDUCĂTOR DE INSTITUȚIE, PRIMUL OM AL UNUI ORAȘ!“

Primarul spune că angajatul este campion la concedii medicale

Colegele au sărit în apărarea consilierului și au aplanat conflictul cu primarul agresiv. Imaginile au ajuns și pe rețelele de socializare, iar edilul a avut și prima reacție.

Primarul spune că angajatul respectiv este campion la concedii medicale și vine la muncă doar ca să fie plecat de acasă. „Pe numele lui Dan Terteci, angajatul este aceeași persoană care în urmă cu ceva vreme îmi spunea pe holurile primăriei “să mă duc în pana lui” și mă făcea analfabet de față cu alți angajați. Este angajatul campion la concedii medicale, care vine la muncă doar să fie plecat de acasă.

Este angajatul care își permite să vină în biroul secretarului general al primăriei, să-i arunce documente pe birou și să spună că nu vrea să facă ce i s-a dat ca sarcină de către primar.

Este angajatul care s-a plimbat prin vreo trei primării și care a fost trimis la plimbare de primari de prin primăriile unde a lucrat“, spune edilul Iulius Bedea.

Citește și: Fostul șef Grammy, Neil Portnow, dat în judecată pentru viol

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Tânărul judecat pentru crima din Grădina Botanică rămâne în...

Tribunalul Dolj a dispus, ieri, menţinerea arestului preventiv faţă de un tânăr de 17 ani, acuzat că a înjunghiat doi tineri. Atacul a avut loc pe 27 iunie 2023, pe una dintre aleile Grădinii Botanice din Craiova. O copilă de 14 ani a murit în scurt timp, în Grădina Botanică. Prietenul fetei, un tânăr de 19 ani, a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă Craiova. Tânărul a supravieţuit leziunilor suferite şi a fost externat pe 10 iulie. Inculpatul a fost deferit justiţiei în stare de arest preventiv, în septembrie 2023.

ȘTIRI GdS