12.8 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitatePlaje libere: Grecii protestează împotriva supremației șezlongurilor

Plaje libere: Grecii protestează împotriva supremației șezlongurilor

Sub presiunea cetățenilor care cer plaje libere, supremația șezlongurilor și a umbrelelelor de soare se află sub lupa autorităților grecești. Acestea au intensificat recent controalele, a declarat duminică pentru AFP primarul insulei turistice Paros.

Markos Koveos, primarul acestei insule din Marea Egee, a spus că „încălcările legii privind instalarea de afaceri la malul mării sunt o problemă recurentă. Dar în această vară problema s-a agravat. Datorită implicării cetățenilor, controalele au fost intensificate”.

La sfârșitul lunii iulie, fotografii postate pe rețelele de socializare arată sute de cetățeni adunați pe o plajă din Paros. Ei țin în mână un banner pe care scrie „Reclaim the beach” (recuperați plaja). Imaginile au devenit virale.

De atunci, numeroase fotografii și videoclipuri care arată plaje invadate de șezlonguri la „prețuri adesea exorbitante au invadat rețelele de socializare.

Mișcarea prosoapelor de plajă

Hashtagul „kinima petsetas” (mișcarea prosoapelor de plajă) sau „plaje libere” (n.r.) a devenit unul dintre principalele tendințe pe platforma X, fosta Twitter.

Proteste au avut loc și pe alte insule turistice. De la Mykonos, Naxos, Creta, până în stațiunile balneare de pe continent, din Halkidiki (nord) și plajele din Attica, regiunea din jurul Atenei.

„Vrem ca spațiile publice, precum cele de la malul mării, să fie libere, accesibile și curate. Nimic mai puțin”, rezumă colectivul „Cetățeni activi” pe X.

Au început arestările pentru ocuparea ilegală a plajelor

Potrivit legislației grecești, comercianții sau barurile de pe plajă să lase un spațiu liber egal cu cel puțin 50% din suprafața plajei.

„În caz de încălcare a legii, primăriile trebuie să raporteze problema Ministerului de Finanțe. El este responsabil de acordarea de autorizații pentru societățile comerciale de pe plajă și de impunerea de amenzi”, subliniază Markos Kovaios.

Uniunea Consiliilor Municipale din Grecia a cerut recent guvernului să transfere toate competențele de control asupra plajelor către autoritățile locale. Astfel, legea ar putea fi aplicată mai eficient.

Arestați pe loc pentru ocuparea ilegală a plajelor

Săptămâna trecută, Ministerul de Finanțe a intensificat controalele pe insulele Ciclade. Trei manageri de companii turistice din Naxos au fost arestați pe loc pentru ocuparea „ilegală” a plajelor.

Potrivit televiziunii publice Ert, alți trei administratori de baruri de plajă din Laganas, o plajă turistică de pe insula Zakynthos, au fost de asemenea arestați recent. Motivul a fost lipsa autorizației de instalare a umbrelelor de soare.

Citește și: Caz de infecție cu virusul West Nile în Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS