26.7 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGregorian Bivolaru are de primit 50.000 de euro daune morale de la stat

Gregorian Bivolaru are de primit 50.000 de euro daune morale de la stat

Gregorian Bivolaru, fondatorul școlii de yoga ”Mișcărea pentru Integrare Spirituală în Absolut (MISA) în România, a primit miercuri decizie favorabilă într-un proces deschis la Tribunalul Sibiu prin care cerea daune morale de la Statul Român. El consideră că nu s-a respectat un ”termen rezonabil de desfăşurare a unei proceduri judiciare penale în care a fost implicat”, conform unui dosar deschis în 13 ianuarie 2023, informează Turnul Sfatului.ro.

”Obligă pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, să plătească reclamantului suma de 50.000 euro (echivalent în lei la data plăţii), cu titlu de daune morale, ca urmare a constatării nerespectării termenului rezonabil de desfăşurare a unei proceduri judiciare penale în care a fost implicat reclamantul. Ia act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de cerere de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare”, se precizează în sentință.

Gregorian Bivolaru a fost condamnat în 2013 la șase ani de închisoare pentru relații sexuale cu un minor. A fost eliberat condiționat în septembrie 2017. NU a mai avut nici o apariție publică de atunci.

Înainte să fie extrădat în România, Bivolaru a avut statutul de azilant politic în Suedia. Apoi a plecat în Franța. Acolo a fost arestat și adus în țară, unde și-a executat parțial pedeapsa.

Avocatul lui Bivolaru a declarat în instanță că acesta are domiciliul în în localitatea Cisnădioara și că și-a schimbat numele.

Citeşte şi: Craiovean reținut după ce și-a violat fiica vitregă de 13 ani

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS