24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn fost procuror a accidentat mortal o femeie şi şi-a văzut de drum

Un fost procuror a accidentat mortal o femeie şi şi-a văzut de drum

Un fost procuror a accidentat mortal o femeie şi şi-a văzut de drum. Bărbatul a mers încă doi kilometri, până la cabinetul său de avocatură. Când poliţistii au venit după el, le-a spus că a crezut că lovise un câine. Bărbatul, de 72 de ani, s-a ales cu dosar penal şi este cercetat în libertate, scrie Observatornews.

Teribilul accident a avut loc pe o stradă din Râmnicu Sărat.

Victima, o femeie de 70 de ani, vroia să se ducă la coafor, împreună cu soţul şi cu nepoata.

Martorii spun că fetiţa s-a oprit la un magazin, în timp ce femeia a traversat strada printr-un loc nepermis şi a fost lovită mortal de maşina fostului procuror. Câţiva martori au asistat îngroziţia la întreaga scenă.

Fostul procuror nu a oprit, ci şi-a continuat drumul până la cabinetul său de avocatură. La doar câteva minute, după el au venit poliţiştii, care l-au informat despre accidentul produs.

Fostul procuror, în vârstă de 72 de ani, este de părere că femeia a căzut pe asfalt înainte ca el să o lovească. Acesta susţine că nu a auzit şi nu a văzut nimic, iar maşina nu are nici un semn de impact.

Un dosar penal a fost deschis pe numele fostului procuror. Bărbatul este acum cercetat, în libertate, de către procurorii Curţii de Apel Ploieşti.

Citeşte şi: Şofer român blocat în Germania după ce a fost prins transportând ilegal un tanc

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS