12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIohannis: „Forţele Terestre reprezintă o componentă modernă a Armatei României”

Iohannis: „Forţele Terestre reprezintă o componentă modernă a Armatei României”

Forţele Terestre reprezintă o componentă modernă a Armatei României, a transmis, duminică, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj cu ocazia Zilei Forţelor Terestre. Acesta a menționat că Forțele Terestre sunt extrem de importante în asigurarea securității țării.

„Sărbătorim astăzi, 23 aprilie, Ziua Forţelor Terestre, una dintre cele mai importante categorii de forţe ale Armatei României, al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă. Aducem un omagiu tuturor celor care au servit sau servesc cu dăruire şi patriotism sub drapelele de luptă ale unităţilor Forţelor Terestre, în ţară sau în misiuni în afara teritoriului României, sub egida ONU, NATO sau a Uniunii Europene. Totodată, cinstim astăzi memoria celor care şi-au sacrificat viaţa, slujind cu onoare şi credinţă patria şi poporul român. (…) Astăzi, Forţele Terestre sunt o componentă modernă a Armatei României, cu un rol determinant în garantarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”, se arată în mesajul preşedintelui Iohannis, remis AGERPRES.

Forțele Terestre, importante în asigurarea securității țării

El a adăugat că actuala criză de securitate din Europa generată de agresiunea militară „neprovocată” şi „brutală” a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei a scos în evidenţă „încă o dată” importanţa pe care o au Forţele Terestre române în asigurarea securităţii ţării noastre şi a Flancului estic al NATO.

„Continuând pe aceeaşi linie, veţi fi capabili să faceţi faţă tuturor ameninţărilor cu care România şi spaţiul euroatlantic se confruntă şi veţi consolida prestigiul şi profilul ţării noastre la nivel regional şi aliat. Vă felicit pentru modul remarcabil în care vă îndepliniţi cu succes misiunile încredinţate şi vă urez La mulţi ani”, a mai transmis preşedintele Iohannis.

Citește și: Franța l-a criticat dur pe ambasadorul Chinei pentru comentariile despre Ucraina

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS