6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVine primăvara! Prognoza pentru următoarele două săptămâni

Vine primăvara! Prognoza pentru următoarele două săptămâni

Vremea se încălzește de la începutul lunii martie în aproape toate zonele țării, se arată în prognoza pe două săptămâni, 27 februarie – 12 martie, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie.

Banat

În Banat, ultimele două zile ale lunii februarie vor fi caracterizate de o vreme rece, cu temperaturi maxime în medie cuprinse între 3 şi 5 grade. Ulterior, în restul intervalului deşi vor mai fi oscilaţii ale temperaturilor diurne, valorile termice se vor situa în jurul celor normale, medii între 6 şi 10 grade, cu o posibilă încălzire spre finalul perioadei (8-12 martie). Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori în marea lor majoritate în jurul pragului de îngheţ, astfel media minimelor se va situa între -2 şi 2 grade. În data de 27 februarie vor fi precipitaţii posibil moderate cantitativ, dar local şi temporar acestea pot apărea în mare parte şi din restul intervalului de referinţă.

Crişana

În Crişana, vremea va fi rece în ultimele două zile ale lunii februarie, când se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse în medie între 2 şi 4 grade. În restul intervalului, deşi vor mai fi oscilaţii ale temperaturilor diurne, valorile se vor situa în jurul celor normale, medii între 6 şi 9 grade, cu o posibilă încălzire spre finalul perioadei (8-12 martie). Regimul termic nocturn va fi caracterizat de valori sub pragul de îngheţ, astfel media minimelor se va situa în general între -3 şi 0 grade. Vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ în data de 27 februarie, dar cu caracter temporar şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni (5-12 martie).

Transilvania

În Transilvania, în cea mai mare parte a intervalului, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de normele climatologice, astfel media maximelor va oscila între 4 şi 8 grade, cu o posibilă încălzire spre finalul perioadei, iar minimele se vor situa în medie între -5 şi 0 grade, local mai coborâte în anumite nopţi. Vor fi precipitaţii, moderate cantitativ în data de 27 februarie, dar cu caracter temporar şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni (5-12 martie).

Maramureş

În Maramureş, regimul termic va fi caracterizat în cea mai mare parte a intervalului de valori apropiate de normele climatologice, astfel media maximelor va oscila între 4 şi 7 grade, cu excepţia zilei de 27 februarie când va fi rece, o medie în jurul a 2 grade, iar minimele se vor situa în medie între -5 şi 0 grade, local mai coborâte în nopţile din perioada 1-3 martie. Vor fi precipitaţii, însemnate cantitativ în data de 27 februarie, dar cu caracter temporar şi după data de 4 martie până la finalul intervalului de referinţă.

Moldova

În Moldova, până în jurul datei de 2 martie, vremea va fi rece, cu o medie a temperaturilor maxime de 2 – 4 grade. Ulterior, valorile termice diurne vor mai creşte şi vor fi apropiate de normele climatologice, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 5 şi 9 grade. Temperaturile minime în marea lor majoritate vor fi sub pragul de îngheţ şi se vor situa în medie între -4 şi 0 grade, local mai coborâte în anumite nopţi. Precipitaţii, local moderate cantitativ, vor fi în data de 27 februarie, dar cu caracter temporar şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni (5-12 martie).

Dobrogea

În Dobrogea, în data de 27 februarie, vremea va fi caldă cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 14 grade, apoi până spre 3 martie regimul termic diurn va fi în scădere şi va fi caracterizat de valori apropiate de norme, cu medii de 5 – 7 grade. În cea de-a doua săptămână, media maximelor va mai creşte şi va oscila în general între 8 şi 10 grade. Temperaturile nocturne vor fi în general pozitive, cu medii ale minimelor de un grad şi 4 grade, posibil mai scăzute în nopţile din perioada 2 – 4 martie. Local şi temporar, vor fi precipitaţii slabe, mai ales în intervalele 27 februarie – 2 martie şi între 6 şi 12 martie.

Muntenia

În Muntenia, vremea va fi caldă în data de 27 februarie, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 12 grade, apoi până spre 3 martie regimul termic diurn va fi în scădere şi va fi caracterizat de valori apropiate de norme, cu medii de 5 – 6 grade. Săptămâna viitoare, media maximelor va mai creşte şi va oscila, în general, între 8 şi 10 grade. Temperaturile nocturne vor fi în cea mai mare parte a intervalului apropiate de pragul de îngheţ, o medie ale minimelor de -1 şi 1 grad, mai puţin în primele nopţi când vor fi pozitive, în jurul a 2 grade. Local şi temporar vor fi precipitaţii slabe în cea mai mare parte a intervalului de referinţă.

Oltenia

În Oltenia, până în jurul datei de 3 martie, regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de normele climatologice, cu maxime medii între 4 şi 7 grade, după care vremea se va mai încălzi, astfel că media temperaturilor diurne se va situa în general între 8 şi 10 grade. Valorile nocturne vor fi în cea mai mare parte a intervalului apropiate de pragul de îngheţ, o medie a minimelor de până la -1 grad, cu excepţia primelor nopţi când vor fi pozitive, în jurul a 2 – 3 grade. Se vor semnala precipitaţii locale şi temporare, slabe cantitativ, în cea mai mare parte a intervalului de referinţă.

La munte

La munte, vremea va fi rece pe tot parcursul perioadei, iar media temperaturilor maxime va oscila între -4 şi 2 grade, în timp ce minimele vor fi negative, în medie între -8 şi -4 grade, posibil mai scăzute în unele nopţii, de sub -10 grade. Vor fi precipitaţii, local moderate cantitativ în data de 27 februarie, dar cu caracter temporar şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni (5-12 martie). În restul intervalului, precipitaţiile vor fi slabe şi izolate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS