15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn şofer drogat a ajuns cu maşina în lac

Un şofer drogat a ajuns cu maşina în lac

Un autoturism în care se aflau trei tineri a ajuns, marți seară, în albia lacului Bâtca Doamnei din Piatra Neamț. Şoferul, în vârstă de 20 de ani, a ieşit pozitiv la drugtest, informează Agerpres.

Evenimentul rutier a avut loc marți, în jurul orei 19.30, în Piatra Neamț.

Șoferul mașinii circula pe strada Bâtca Doamnei când a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul și s-a oprit în albia lacului. În autoturism se aflau, în acel moment, trei persone.

„Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, atât conducătorul auto, cât şi doi pasageri aflaţi în autoturism autoevacuându-se”, a declarat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt IPJ Neamţ.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost zero.

„Totodată, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru canabis”, a transmis IPJ Neamț.

Pentru că a condus un vehicul sub inflența substanțelor interzise, tânărul s-a ales cu dosar penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS