13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmbasada SUA ne invită la 10 zile de fapte bune

Ambasada SUA ne invită la 10 zile de fapte bune

Ambasada Statelor Unite ale Americii și American Councils for International Education organizează cea de-a cincea ediție a proiectului 4/4PentruPrieteni.

Inspiraţi de gândurile remarcabilului activist american Dr. Martin Luther King, Jr.: „Întrebarea cea mai stringentă și importantă a vieții este: ce faci pentru ceilalți?”, dorim să dedicăm perioada 1 – 10 aprilie, comunității și faptelor bune.

Prin proiectul 4/4PentruPrieteni onorăm moștenirea impresionantă lăsată de Dr. Martin Luther King, Jr. și celebrăm la nivel național valorile voluntariatului și ale prieteniei. Urmând modelul Statelor Unite ale Americii, care sărbătoresc în aprilie Luna Voluntarului, 4/4PentruPrieteni se dorește a fi o recunoaștere a muncii  voluntarilor în folosul semenilor lor.

Ediția din 2023 va avea loc în perioada 1-10 aprilie și puteți să vă alegeți o zi în care să dedicați o parte din timpul vostru celorlalți – prietenilor, comunității, școlii – şi să faceţi o faptă bună. Ne unim forțele pentru a aduce schimbări în bine oriunde ne-am afla. Numărul activităților de voluntariat înscrise în proiect crește cu fiecare an, așa că rezultatele implicării tale personale în aceste activități vor conduce la încurajarea spiritului civic, toleranței și responsabilizării sociale, deci cu un pas mai aproape de comunitatea pe care ți-o dorești. Ediția a V-a a 4/4Pentru Prieteni va include și o componentă online dedicată coordonatorilor locali și voluntarilor, cu formatori din România și din SUA.

Modul de înscriere

Dacă sunteți un ONG, grup de inițiativă locală, școală, liceu, universitate sau alt tip de organizație și vreți să găzduiți sau să organizați un eveniment în perioada 1- 10 aprilie, completați formularul acesta până cel târziu în data de 8 martie 2023.

În urma completării formularului, veți fi contactat de un reprezentant al American Councils. Apoi, programul propus va apărea pe platforma online a proiectului. Activitățile de voluntariat pot fi din orice arie tematică, online sau offline și dedicate oricărui tip de grup țintă. Niciodată nu suntem prea tineri sau prea în vârstă pentru o faptă bună, nu-i așa?

Fiecare activitate înscrisă trebuie să aibă un singur coordonator, care va fi responsabil de asigurarea voluntarilor necesari pentru desfășurarea activității.

Reprezentanții Ambasadei SUA în România și ai Consiliilor Americane pentru Educație Internațională vor participa pe teren la varii activități, în funcție de disponibilitate.

Informații complete despre program sunt disponibile pe https://www.romania.americancouncils.org/ .

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS