25.1 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmbulanțieri din toată țara protestează la București

Ambulanțieri din toată țara protestează la București

Ambulanțieri din toată țara protestează, astăzi, la București, iar sindicaliștii cer mașini de salvare și salarii mai mari. Se aşteaptă o participare de peste 1.000 de persoane.

Protestatarii acuză Departamentul pentru Situații de Urgență ca nu a achiziționat anul acesta nicio salvare, deși ar fi nevoie de 4000. O altă nemulțumire este salarizarea asistenților de pe ambulanță. Toate salvările din ţară vor afişa mesajul „protest naţional”.

Protestul va fi organizat de Blocul Naţional Sindical şi Federaţia Sindicală „Ambulanţa”, care reprezintă toate Serviciile Publice de Ambulanţă. De la 10:00 la 12:00, sindicalistii vor picheta sediului DSU din Piaţa Revoluţiei, iar de la 12:00 la 12:30 vor porni spre Piața Victoriei și vor picheta Guvernul până la ora 14:00. Dacă premierul îi va chema la discuții și vor primi un răspuns pozitiv la revendicări, atunci protestatarii vor renunța la marșul sindical.
Gheorghe Chiș, președintele Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” a declarat că doar un sfert dintre ambulanțe îndeplinesc în prezent cerințele legale.

„În medie, un salariu de asistent medical în ambulanță – cu număr de ore lucrate cu acoperire la foc continuu, toată luna depășește norma de bază – ajunge la 5000 de lei. Noi vrem să ajustăm baza în așa fel încât să se ajungă la un nivel între 6500 și 7000 cu sporuri”, a spus Gheorghe Chiș.

Liderii de sindicat spun ca protestatarii care vor participa la miting vor fi în timpul lor liber, fără a fi afectată capacitatea de intervenţie a Serviciilor Publice de Ambulanţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS