Trei şerpi au fost găsiţi de un bărbat din Oradea care a ieşit să-şi arunce gunoiul la tomberonul din faţa blocului, marţi dimineaţă, în cartierul Rogerius, informează ebihoreanul.ro..
Bărbatul a sunat la 112, iar poliţiştii locali l-au identificat în scurt timp şi pe proprietarul reptilelor.
Şerpii au fost găsiţi într-un ţarc destinat deşeurilor menajere, pe aleea Rogerius. Este vorba despre trei pitoni, între care unul regal, după cum aveau să stabilească poliţiştii locali şi reprezentanţii Gărzii de Mediu Bihor sosiţi la faţa locului.
Aceștia l-au găsit în scurt timp şi pe fostul proprietar al șerpilor: un tânăr, în vârstă de 22 ani, care locuieşte într-un bloc din zonă şi care a pretins că i-a aruncat, crezând că au murit.
În realitate, doi dintre şerpi erau vii şi se mişcau, iar tânărul le lăsase şi mâncare, atunci când i-a abandonat.
El a fost amendat pentru abandonarea animalelor pe domeniul public, iar pitonii au ajuns în pavilionul cu reptile de la Zoo Oradea.