16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn bărbat şi-a lovit cu toporul concubina şi a sechestrat-o

Un bărbat şi-a lovit cu toporul concubina şi a sechestrat-o

O femeie din județul Iași a fost lovită cu un topor şi sechestrată de concubinul ei. Femeia a reuşit să-şi sune fiica, care a anunţat poliţia. Oamenii legii au găsit femeia pe un câmp şi au eliberat-o, informează Libertatea.

„La data de 07 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Iași au fost sesizați prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, o femeie ar fi fost lovită cu un baltag, de concubinul său, iar apoi ar fi fost obligată să plece cu acesta în extravilanul comunei Schitu Duca”, a anunțat IPJ Iași.

Nici femeia, nici bărbatul nu au răspuns la apelurile telefonice făcute, pentru că se aflau într-o arie fără semnal.

La un moment dat, aceasta ar fi reușit să-și sune fiica de pe telefonul bărbatului care o răpise, spunându-i zona în care se deplasează.

Polițiștii i-au găsit pe cei doi, iar asupra bărbatului au găsit un topor și un cuțit.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, viol, lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Iași. Duminică, acesta va fi prezentat cu propuneri legale Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași”, a mai informat IJP Iaşi.

De asemenea, împotriva bărbatului a fost emis de către polițiști un ordin de protecție provizoriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS