16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCel mai bătrân agresor sexual din România are 98 de ani

Cel mai bătrân agresor sexual din România are 98 de ani

Peste 2.100 de români au fost condamnați pentru act sexual cu un minor, 366 pentru coruperea lor sexuală, 52 pentru racolare în scopuri sexuale, 924 pentru pornografie infantilă, iar 34 pentru incest, arată datele oficiale, scrie PressHub.

Cel mai vârstnic infractor sexual are 98 de ani, plaja vârstelor agresorilor mergând de la 18 ani în sus.
„Zilnic, conform datelor MAI, au loc în medie cinci cazuri de viol în România. La fiecare patru zile un minor e abuzat sexual, fetiță sau băiețel. 16% dintre adulții tineri (16-24 de ani) au fost abuzați sexual ca minori. 2.400 de copii sunt abuzați sexual în fiecare an. Anual avem peste 700 de cazuri de nașteri la fetițe cu vârsta între 10 și 14 ani, nașteri corelate adesea cu un istoric de abuz sexual. (…)
Rata de recidivă generală, de 70%, e cu atât mai alarmantă în cazul infracțiunilor de natură sexuală (…) Și nu doar deținuți, persoane în poziții de autoritate – preoți, profesori, polițiști – își calcă pe jurământul profesional și transformă femei și copii în victime.

Asta pe fundalul unui climat social în care 55% dintre români consideră că, în unele cazuri, agresiunile sexuale pot fi justificate, 20% considerând că nu trebuie incriminat deloc. În timp ce în proporție covârșitoare victimele au gânduri sinucigașe”, se arată în expunerea de motive a legii adoptate în 2019 prin care a fost înființat „Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor”.

Persoane înscrise în Registru

Poliția Română a operaționalizat Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Conform IGPR, la data de 16.09.2022 erau înscrise în Registrul Agresorilor Sexuali 63.090 de persoane active, dintre care:

  • 52.975 – persoane fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal
  • 11.794 – persoane de cetăţenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din alte state
  • 20 – persoane născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state, cu privire la săvârşirea unei astfel de infracţiuni și despre care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României
  • 0 – minori în cazul cărora instanţa de judecată a dispus înscrierea în Registru în mod expres, în cadrul unui proces penal

„Menționăm că diferența dintre numărul total de persoane (63.090) înregistrate în Registrul național automatizat, cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor și numărul de persoane condamnate în funcție de categoriile existente în Registru (64.789) (…) constă în faptul că o persoană condamnată în România, poate avea implementate și condamnări din străinătate”, se mai precizează în răspunsul furnizat de IGPR la solicitarea noastră.

Din păcate, nu am putut afla câte dintre persoanele înscrise în Registru se află în acest moment în penitenciare și câte sunt în libertate, adică printre noi, explicația IGPR fiind aceea că ”în urma consultării structurii de specialitate din cadrul Poliției Române a rezultat faptul că nu deținem datele statistice în forma solicitată de dumneavoastră”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS