15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate(VIDEO) Misiunile pompierilor români continuă în Franța

(VIDEO) Misiunile pompierilor români continuă în Franța

-

Pompierii români aflaţi în Franţa continuă misiunile de stingere a incendiilor.

Începând cu ora 8.00, modulul execută operațiuni de stingere în estul localității Belin-Béliet, în cadrul sectorului 2 de intervenție, sub coordonarea ofițerului de legătură al țării gazdă.

În zona menționată, intervin 37 de pompieri care încadrează 5 mașini de stingere incendii de pădure, 2 autospeciale de stins incendii de capacitate mică, 1 cisternă de 12.000 l și 1 autospecială de primă intervenție și comandă.

Un rol foarte important îl are cisterna de 12.000 l care asigură autonomie sporită misiunilor de stingere, fiind utilizată pentru alimentarea continuă cu apă a autospecialelor.

Totodată, pentru identificarea zonelor cu pericol și organizarea optimă a misiunilor de răspuns, a fost utilizată și drona aflată în dotarea echipajelor de intervenție, care facilitează efectuarea recunoașterilor din aer.

Misiunile executate în teren de către personalul modulului RO-GFFF-V constau în identificarea și lichidarea focarelor ascunse, precum și protejarea locuințelor aflate în vecinătate, de posibile alte focare existente.

Eforturile pompierilor militari români sunt susținute de implicarea extraordinară a autorităților și a voluntarilor din Franța care, în toată această perioadă, au dovedit solidaritate în lupta pentru stingerea incendiilor înregistrate în țara gazdă.

Misiunea de sprijin pe care România o oferă autorităților franceze aflate în lupta cu incendiile de vegetație s-a realizat prin deplasarea unui modul specializat de intervenție format din 77 de pompieri salvatori, cu mijloace de intervenție specifice.

Ajutorul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecție Civilă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:01:36

Locatarii din blocul care a explodat s-au întors după...

Ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, echipajele...

ȘTIRI GdS