8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLuna mai, cea mai instabilă din această primăvară. Zilele călduroase alternează cu zile reci și ploioase

Luna mai, cea mai instabilă din această primăvară. Zilele călduroase alternează cu zile reci și ploioase

Luna mai este cea mai călduroasă, dar şi cea mai instabilă lună a primăverii. Zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, vor alterna cu zilele reci şi ploioase. Ploile pot avea adesea caracter torenţial, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), transmite Agerpres.

„Aceste modificări bruşte ale vremii se produc din cauza poziţiei centrilor barici de pe continentul european. Țara noastră este influenţată fie de cicloni mediteraneeni sau de dorsala anticiclonului azoric, fie de maximul barometric est-european sau, mai rar, chiar de anticiclonul nord-african”, se menţionează în caracterizarea climatică a lunii mai, publicată de ANM.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961 – 2021 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că temperatura medie lunară multianuală (1961 – 2021) are valori mai mari de 18 grade Celsius în extremitatea sud-vestică a Olteniei.

Valori medii lunare între 16 şi 18 grade Celsius sunt caracteristice zonelor de câmpie (Câmpia de Vest, Câmpia Română, Câmpia Moldovei) şi luncă, zonelor joase din Dobrogea şi a celor din Delta Dunării.

“Valori medii între 12 şi 16 grade Celsius se întâlnesc în Dealurile Vestice, în Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei, pe areale extinse din Dobrogea şi în Subcarpaţi. În zona montană, dar şi în depresiuni intramontane, valorile temperaturii medii se situează între 6 şi 12 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 2 şi 6 grade Celsius. Doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali (la peste 2.500 de metri altitudine) se înregistrează, în medie, temperaturi sub 2 grade Celsius”, arată specialiştii ANM.

Care a fost temperatura maximă absolută a lunii mai

Temperatura maximă absolută a lunii mai în România este 40,8 grade Celsius. A fost înregistrată la Mărculeşti (judeţul Călăraşi), în 27 mai 1950. În aceeaşi zi s-au înregistrat maximele absolute la staţiile meteorologice Bucureşti Filaret (36,6 grade Celsius) şi Bucureşti-Afumaţi (35,5 grade Celsius). Meteorologii precizează că în perioada 25-28 mai 1950, mai ales în jumătatea de sud a României, în Transilvania, în centrul şi sudul Moldovei, temperatura maximă absolută a depăşit 32 de grade Celsius la peste 35 de staţii meteorologice.

La Bucureşti, maxima absolută a lunii mai este de 36,9 grade Celsius. Aceasta a fost consemnată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în 13 mai 1958.

În ce ani s-a mai înregistrat o valoare mare de temperature în luna mai

Meteorologii menţionează că au existat ani în care s-au înregistrat valori mari ale temperaturii maxime absolute în luna mai, majoritatea peste 30 de grade Celsius. Este vorba despre anii 2006, 1996, 1969, 1958 şi 1950. Printre anii cu cele mai calde luni mai se află: 1968, 1996, 2002, 2003, 2007, 2013, 2018.

În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii mai, în România, aceasta este de minus 16 grade Celsius. Ea a fost înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în zilele de 14 şi 15 mai 1940.

Temperaturi minime foarte scăzute, în luna mai, s-au mai înregistrat şi în anii: 2007, 1995, 1988, 1976, 1965, 1952.

Citește și: Peșterile Guyaju, o minune a naturii și a arhitecturii

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS