6.2 C
Craiova
miercuri, 11 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSecretarul general al ONU avertizează că pandemia nu s-a încheiat

Secretarul general al ONU avertizează că pandemia nu s-a încheiat

Pandemia de COVID-19 nu s-a încheiat, iar distribuţia de vaccinuri împotriva noului coronavirus la nivel mondial rămâne „scandalos de inechitabilă”, a afirmat miercuri secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, într-un comunicat de presă care a marcat împlinirea a doi ani de la declanşarea acestei crize sanitare globale, informează AFP.

„Bilanţul cel mai tragic al pandemiei a afectat sănătatea şi viaţa a milioane de persoane, cu peste 446 de milioane de cazuri de COVID-19 în lumea întreagă, peste 6 milioane de decese confirmate şi nenumărate alte persoane spitalizate şi afectate de o deteriorare a sănătăţii mintale”, a declarat secretarul general al ONU.

Numeroase regiuni ale lumii reuşesc să controleze pandemia“

„Graţie unor măsuri de sănătate publică fără precedent şi dezvoltării şi utilizării extraordinar de rapide a unor vaccinuri, numeroase regiuni ale lumii reuşesc să controleze pandemia. Dar ar fi o eroare gravă să credem că ea s-a încheiat”, a avertizat Antonio Guterres.

„Distribuţia de vaccinuri rămâne scandalos de inegală” şi „omenirea nu poate să îşi permită o recrudescenţă pandemică la doi ani după apariţia COVID-19”, a adăugat el.

„Companiile farmaceutice produc 1,5 miliarde de doze de vaccinuri pe lună“

„Companiile farmaceutice produc 1,5 miliarde de doze de vaccinuri pe lună, însă aproape 3 miliarde de persoane aşteaptă încă să primească primul vaccin”, a deplâns secretarul general al ONU, care evocă „un eşec dur” al „deciziilor politice şi bugetare care acordă prioritate sănătăţii locuitorilor din ţările bogate în raport cu sănătatea locuitorilor din ţările sărace”.

O astfel de abordare reprezintă „o reţetă pentru mai multe variante virale, mai multe lockdown-uri şi mai multă tristeţe şi sacrificiu în fiecare ţară”, a avertizat Antonio Guterres, care a lansat totodată un apel pentru a încheia „odată pentru totdeauna” acest „capitol trist din istoria umanităţii”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS