10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânii, păcăliţi de infractorii online cu reclame cu premii

Românii, păcăliţi de infractorii online cu reclame cu premii

Bărbații din România cu vârste cuprinse între 35 și 54 de ani sunt victimele perfecte pentru atacatorii cibernetici, arată un studiu realizat de specialiștii instituției care se ocupă cu combaterea fenomenului în țara noastră. Cei mai mulți au fost atrași să dea click pe reclame capcană la premii în bani, aparate electrice gratis sau vacanțe de lux, informează Digi24.

Aproape 7.000 de persoane au dat click pe reclamele momeală plasate pe site-urile din România. Cei mai mulți dintre ei, 60%, sunt bărbați cu vârste cuprinse între 35 și 54 de ani. Ei sunt, spun specialiștii, victimele perfecte pentru infractorii din online.

Experimentul a durat șase zile și oamenii au fost ademeniți în capcană cu bannere publicitare atractive. Cei mai mulți au sperat să primească bani sau produse.

„55% dintre vizitatorii site-urilor au dat click pe un banner care le promitea un câștig sigur, cei care doreau aparate electronice – 38%, investitii sigure – 5% și cei care au crezut că au potențialul de a câștiga o vacantă de vis – 2%”, spune Mihai Rotariu, reprezentant al Directoratului Național de Securitate Cibernetică.

Infractorii online pun capcane pentru a fura datele utilizatorilor

„În general nu câștigi nimic așa degeaba în viață, n-ai cum, sau la o loterie la care n-ai jucat vreodată. Cei care promovează un scam, cei care fac asta se joacă cu dorințele noastre ascunse și cu incapacitatea noastră de a înțelege că ceea ce obții în viață trebuie să și meriți și vine în urma unei acțiuni, nu e pară mălăiață în gura lui nătăfleață”, explică sociologul Gelu Duminică.

Sunt și oameni care spun că deși primesc oferte sau premii pe internet nu dau niciodată click.

Rezultatele studiului sunt îngrijorătoare, pentru că atacurile în mediul online s-au înmulțit enorm în ultimii ani.

Dacă în 2016 erau peste 500 de milioane de atacuri pe an, în 2019 acestea au ajuns deja la un miliard. Cele mai multe au fost înregistrate anul trecut – 1,3 miliarde.

Nu întotdeauna hackerii își momesc victimele cu oferte generoase. Directoratul de Securitate Cibernetică atrage atenția că, în prezent, atactorii răspândesc link-uri malițioase prin mesaje pe rețele sociale, cu texte care să stârnească curiozitatea oamenilor, dar, în realitate, sunt adevărate capcane pentru a fura datele utilizatorilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS