11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomân condamnat la închisoare în Finlanda, reţinut de poliţişti în Vâlcea

Român condamnat la închisoare în Finlanda, reţinut de poliţişti în Vâlcea

Un tânăr, de 27 de ani, dat în urmărire internaţională de autorităţile finlandeze pentru săvârşirea mai multor infracţiuni în urma cărora ar fi cauzat un prejudiciu de 25.000 de euro, a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, au informat, luni, reprezentanţii IPJ Vâlcea, citaţi de Digi24.

Potrivit sursei citate, bărbatul avea emis pe numele lui mandat de arestare european, el fiind condamnat în Finlanda la un an şi zece luni închisoare, în regim de detenţie, pentru falsificare de acte oficiale, uz de acte oficiale falsificate şi spălare de bani, fapte săvârşite pe o perioadă de cinci luni, la începutul anului 2018.

Bărbatul a fost dus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Argeş, el urmând să fie predat autorităţilor judiciare din Finlanda la finalizarea procedurii de extrădare.

La punerea în aplicare a mandatului de arestare european emis de autorităţile finlandeze au participat şi poliţişti din Argeş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS