18.4 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO companie de energie din Marea Britanie, criticată pentru că le-a trimis clienţilor şosete

O companie de energie din Marea Britanie, criticată pentru că le-a trimis clienţilor şosete

Un furnizor de energie din Marea Britanie a trimis șosete pentru 30.000 de gospodării și i-a sfătuit pe oameni să dea căldura mai încet, pentru a reduce amprenta de carbon. Este a doua companie energetică din UK care ajunge sub tirul criticilor, după ce un alt furnizor le-a sugerat clienţilor să îşi strângă în braţe animalele de companie sau să mănânce ghimbir pentru a face economii, relatează The Guardian.

Compania E.ON Next și-a cerut scuze și a spus că „îi pare foarte rău” după ce a trimis șosete din poliester către aproximativ 30.000 de gospodării care au participat la o campanie de economisire a energiei anul trecut, cu sfatul de a da căldura mai încet.

Clienții s-au plâns de acest demers pe rețelele sociale

Clienții nemulțumiți s-au plâns de acest demers pe rețelele sociale.

„Dacă ați primit recent o pereche de șosete de la noi, am dori să vă spunem că ne pare foarte rău pentru felul în care i-am făcut pe unii oameni să se simtă. Având în vedere gravitatea provocărilor actuale cu care se confruntă mulți oameni, acest demers ar fi trebuit oprit și ne pare rău”, a scris compania pe Twitter.

Este a doua companie din domeniul energiei care a fost nevoită să le prezinte scuze clienților scuze

Este a doua companie din domeniul energiei care a fost nevoită să le prezinte scuze clienților scuze într-o săptămână, în condițiile în care britanicii se confruntă cu unele dintre cele mai mari facturi la energie pe care le-au primit vreodată, din cauza prețurilor record de pe piață.

Săptămâna trecută SSE Energy Services, o divizie a Ovo Group, a trimis clienţilor o listă cu 10 modalităţi simple şi ieftine prin care să poată sta la căldură în timpul iernii fără a umbla la termostat. Printre recomandări se numărau modalităţi de a utiliza mai eficient sistemele de încălzire, de exemplu prin creşterea suprafeţelor izolate, închiderea uşilor la camerele care nu sunt ocupate sau utilizarea unui termostat inteligent, dar şi sugestii precum purtarea unui pulover şi a şosetelor de lână, consumul de alimente care stimulează digestia şi încălzesc corpul, curăţarea casei, îmbrățișarea animalelor de companie sau un concurs de hula-hoop.

Compania a informat că a şters aceste recomandări

Marţi, compania a informat că a şters aceste recomandări, adăugând că este conştientă de situaţia dificilă cu care se confruntă mulţi din clienţii săi.

„Lucrăm din greu pentru a identifica soluţii, pe măsură ce ne apropiem de o criză energetică şi recunoaştem că recomandările au fost neinspirate. Ne cerem scuze în mod sincer”, a informat Ovo Group într-un comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS