17.6 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNou termen de aprobare a Planului de restructurare al CEO de către Comisia Europeană

Nou termen de aprobare a Planului de restructurare al CEO de către Comisia Europeană

Șefii Complexului Energetic Oltenia (CEO) așteaptă ca Planul de restructurare și decarbonare să fie aprobat luna viitoare sau cel târziu în luna ianuarie a anului viitor.

Planul de restructurare se află depus de mai multe luni la Comisa Europeană. Prima variantă elaborată de Complexul Energetic Oltenia și o firmă de consultanță propunea un Plan valabil până în 2025. Comisia a respins propunerile companiei și a solicitat refacerea din temelii a Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia, în privința contractelor de vânzare de energie și mai ales legat de sursele de finanțare pentru investițiile noi.

Gigel Jianu, membru al Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a declarat că Planul de restructurare va fi aprobat în luna decembrie sau cel târziu în luna ianuarie a anului 2022, conform corespondenței purtate până recent cu specialiștii Comisiei Europene. „Este obligatoriu ca Planul să fie aprobat înainte de acordarea ajutorului financiar de restructurare. Nu se poate acorda noul ajutor fără aviz pentru Planul de restructurare. În plus, trebuie să fie rambursat și ultimul ajutor, primit anul acesta. Semnalele sunt bune că Planul va fi aprobat de către Comisia Europeană. Vom trimite și ofertele de angajament pentru investițiile noi, cu sume concrete și cred că totul va fi complet”, a declarat Gigel Jianu, director în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Reduceri de capacități și de personal

Planul propune reducerea masivă a numărului de salariați, închideri de capacități și înființarea de noi companii pentru programul de investiții în grupuri pe gaze și parcuri fotovoltaice. Astfel, personalul la finalul anului 2026 va fi de 4.521 de angajați, iar la finalul anului 2030 va fi de 2.613 persoane. Potrivit Planului, după 2026 rămân grupurile 5 și 6 de la Rovinari și 5 de la Turceni. Carierele se închid altfel:

  • Peșteana 01.01.2022,
  • Lupoaia și Husnicioara 01.01.2023,
  • Jilț Sud 01.01.2024,
  • Tismana 01.01.2025.

Totodată, după 2026 societățile nou create vor avea 60% din cifra de afaceri. De asemenea, tot după 2026 producția anuală de energie electrică pe bază de cărbune va fi la CEO de 3 TWh, față de 10 TWh, cât este în prezent. Acționarii au aprobat în vara acestui an încetarea activității carierelor în 10 perimetre de licență. Este vorba de: Peșteana Nord, Peșteana Nord 1, Peșteana Sud, Husnicioara Vest, Lupoaia Carieră, Ruget, Bustuchin, Urdari, Gârla și Rovinari Est.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS