8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrahova: DSP caută voluntari pentru efectuarea anchetelor epidemiologice

Prahova: DSP caută voluntari pentru efectuarea anchetelor epidemiologice

Direcţia de Sănătate Publică Prahova face un apel către cadrele medico-sanitare şi farmacişti pentru a sprijini voluntar activitatea DSP în efectuarea anchetelor epidemiologice, anunţând că voluntarii pot lucra de la domiciliu.

Potrivit unui comunicat al DSP transmis, luni, AGERPRES, în actualul context creat pe fondul pandemiei, instituţia se confruntă cu un deficit de personal.

La acest moment, circa 30 de persoane din cadrul DSP Prahova sunt implicate în efectuarea anchetelor epidemiologice şi ar mai fi nevoie de alte 50 pentru realizarea acestora, menţionează sursa citată.

Conducerea DSP precizează că anchetele pot fi efectuate şi de la domiciliu de către voluntari.

Intenţiile de voluntariat pot fi trimise pe adresa [email protected] .

Conform datelor oficiale făcute publice, luni, de autorităţi, la nivelul judeţului Prahova sunt 5.664 de cazuri active, 581 de bolnavi de COVID-19 fiind internaţi. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS