6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCertificatul digital ar urma să devină principalul bilet de acces la mai multe tipuri de evenimente

Certificatul digital ar urma să devină principalul bilet de acces la mai multe tipuri de evenimente

Pentru a evita scenariul de anul trecut, când toate activităţile culturale, sportive și de divertisment au fost interzise, Guvernul ia în calcul să permită în viitor organizarea lor, chiar dacă numărul de infectări crește.

În valul patru, românii ar putea fi obligați să prezinte însă certificatul digital, dacă vor să participe la orice fel de evenimente sau activități publice, potroivit Stirile Pro Tv.

Dacă vrem să participăm la mai multe tipuri de evenimente, certificatul digital principalul bilet

Certificatul digital ar urma să devină principalul bilet de acces la mai multe tipuri de evenimente. Potrivit unor surse guvernamentale dacă vrem să participăm la o nuntă, la un botez, la un eveniment cultural sau eveniment sportiv sau chiar și atunci când mergem la sala de sport am putea fi obligați, la intrare, să prezentăm acest certificat digital, adică să demonstrăm că fie am fost vaccinați, fie avem un test PCR negativ, fie am trecut prin boală în ultimele șase luni.

O astfel de propunere există și în cazul unei vizite la muzeu sau dacă vrem să mergem la teatru, la film sau chiar și la centrele comerciale, însă nu s-a luat încă o decizie, pentru că se așteaptă să vadă cum evoluează datele statistice în privința pandemiei.

Certificatul digital ar urma să devină obligatoriu doar unde rata de incidență depășește 3 la mia de locuitori

Mai mult decât atât, trebuie să amintim că aceste reguli, această monedă de schimb, certificatul digital, ar urma să devină obligatoriu doar în localitățile în care rata de incidență depășește 3 la mia de locuitori, adică fostul scenariu roșu în care, în prezent, legislația din România interzice orice tip de eveniment cultural sau de divertisment. Ca atare autoritățile vor să găsească și o soluție pentru ca economia să nu mai fie blocată la fel cum am văzut anul trecut. 

Aceste propuneri ar urma să fie analizate într-o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență de joi

Toate aceste propuneri ar urma să fie analizate într-o ședință a Comitetului pentru Situații de Urgență de joi, urmând a fi validate toate deciziile și într-o ședință de guvern. În prezent peste 100 de localități au intrat deja sub rata de incidență de peste 3 la mia de locuitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS