11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEvadatul din Urziceni se joacă de-a v-ați ascunselea de două zile cu poliţiştii

Evadatul din Urziceni se joacă de-a v-ați ascunselea de două zile cu poliţiştii

Un tânăr care a evadat acum două zile din baia poliţiei din Urziceni a fost alergat de poliţie, mascaţi şi chiar de câini de urmă în ultimele două zile! Chiar şi localnicii s-au bătut cu puştiul-infractor, după ce le-a intrat în gospodării şi le-a mâncat prunele. Tânărul a fost încolţit la un moment dat, dar s-a ascuns atât de bine că oamenii legii n-au reuşit să pună mâna pe el, informează Observatornews.ro

Sunt deja mai bine 48 de ore de când tânărul de 18 ani are peste 100 de poliţişti şi mascaţi pe urmele lui şi reuşeşte să scape. Puştiul a evadat din baia poliţiei din Urziceni acum două zile şi s-a refugiat într-o comună la 15 kilometri distanţă. Aşa a ajuns satul Gârbovi, scena unor secvenţe de film, iar localnicii – actori fără voie într-o tragicomedie.

De fiecare dată când e văzut undeva şi poliţiştii cred că l-au încolţit, tânărul reuşeşte să scape miraculos. Iar sătenii par bulversaţi de modul în care acţionează poliţiştii.

Poliţiştii au avut şansa să-l prindă cu două seri în urmă

Cu şapca trasă bine pe ochi, încercând să fie discret, a trecut pe lângă stadionul din comună, unde s-a apropiat de un grup de localnici, să ceară ajutor. Căuta o maşină cu care să fugă.

Apoi a fost surprins în timp ce mergea alene pe strada principală, unde a dat nas în nas cu un echipaj de poliţişti. Băiatul s-a speriat şi a rupt-o la fugă prin curţile oamenilor.

Apoi tânărul a fost surprins în timp ce mergea alene pe strada principală. Acolo, în jurul orei 19, a dat nas în nas cu un echipaj de poliţişti. Băiatul s-a speriat şi a rupt-o la fugă prin curţile oamenilor.

„A sărit gardul pe acolo, a venit pe aici. Băiatul l-a prins! A zis: Eugene, e ăla de la televizor! Prinde-l! Şi a ieşit băiatul după el acolo. I-a dat un pumn, i-a sărit şapca din cap! Are papucii prin curte pe acolo!”, a povestit un localnic.

Fugarul a scăpat cu chiu cu vai din mâinile bărbatului şi a continuat goana nebună. 

„A trecut pe aici. Ne-a zis: „Mă scuzaţi, nu deranjez pe nimeni. Mă aleargă cineva!”. A sărit gardul, a ajuns în stradă, i-am dat una, i-a sărit şapca”, a spus localnicul.

Evadatul, căutat prin lanuri cu porumb, case părăsite și poduri

Localnicii au sunat la 112. Poliţiştii i-au luat urma. Dimineaţa însă l-a prins pe tânăr tot liber, cu oamenii legii suflându-i în ceafă. Poliţiştii cu câini de urmă, mascaţi şi localnici au periat zona. Prin lanuri de porumb, case părăsite, poduri şi cotloane ascunse.

Aventurile fără de lege ale puştiului l-au purtat prin toată ţara. Ultima dată a evadat din baia poliţiei din Urziceni. Era audiat, când s-a cerut la toaletă, a sărit pe geam şi dus a fost. Fusese reţinut după ce a furat o maşină din Buzău. I-a pus numere de înmatriculare furate din Paşcani, apoi a provocat un accident în Iaşi şi a fugit de la locul faptei! A fost prins după câteva zile în Ialomiţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS